Ilan Laufer, care a fost ministru pentru Mediul de Afaceri în guvernele Grindeanu și Tudose, este suspectat că a sprijinit-o pe Carmen Adamescu în prejudicierea Unirea Shopping Center.
„Cei care doreau să închirieze spații în Unirea, incheiau mai întâi contracte subsecvente cu societățile administrate de Ilan Laufer, cu sume mari de bani. Ulterior, acesta i-ari fi ajutat să închirieze spațiile în Unirea, la sume modice de bani. Banii astfel obținuți de Ilan, erau transferați către 4 societăți din Cipru și Elveția, de unde erau ulterior retrași, prin încheierea cu aceste firme a unor contracte fictive de consultanță, comision și intermediere. Aceste sume, astfel obținute, ar fi ajuns la Carmen Adamescu”, susține postul Antena 3.
În plus, Ilan laufer este suspectat și de evaziune fiscală: el ar fi încheiat contracte fictive de consultanță, în valoare de 22 de milioane de lei, cu patru firme din Elveția și Cipru, pentru a nu plăti taxe și impozite.
În noiembrie 2018, PSD l-a propus pe Laufer pentru funcția de ministru al Dezvoltării. Președintele Iohannis a respins propunerea, ceea ce a provocat reacția dură a lui Laufer. „Aceste atacuri sunt cu atât mai dureroase, cu cât în familia mea au decedat 52 de persoane în perioada Holocaustului (...). Îl rog pe Klaus Iohannis să aibă curajul și să spună motivul real pentru care a respins numirea mea. Voi face o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât consider că refuzul președintelui Iohannis este o atitudine clară de discriminare”, a declarat el, în noiembrie 2018.
Din martie, Ilan Laufer conduce departamentul pentru mediul de afaceri din cadrul PSD.
Din 3 aprilie, el conduce filiala PSD din SUA.