„Colega mea, Clotilde Armand, a explicat amănunțit acest caz ieri, a explicat că a avut toate avizele de la toate instituțiile. Pentru mine, sunt niște semne mari de întrebare legate de cum acționează această instituție, ANI.
Din păcate, aceste instituții, care nu sunt instituții judiciare, mă refer la ANI, mă refer de exemplu la DLAF și știm o altă hărțuire a unui coleg de-al meu din partid, a domnului Dan Barna, de care nu s-a ales nimic și în spatele căreia nu era nimic, dar care i-a murdărit numele, eu cred că ANI n-ar trebui să se uite acolo la 3.000 de lei pe lună, pentru cinci luni, într-un proiect, care sunt în zona acestui spor, pe care îl au toți primarii și cei de la PNL și cei de la PSD, de lucru cu fonduri europene, ci ar trebui să se uite la multele milioane de lei inexplicabile.
Poate ne explică ce este cu averea care nu poate fi explicată a domnului Rafila, prin faptul că a lucrat tot timpul la stat.
Este o instituție asupra activității căreia eu am foarte mari semne de întrebare, inclusiv felul în care a acționat în acest caz, dar până la urmă, Clotilde Armand a explicat aceste lucruri, s-a pus la dispoziția oricui și eu am încredere că se vor clarifica aceste lucruri până la capăt”, a spus Drulă la RFI.
Agenția Națională de Integritate o acuză pe Clotilde Armand de conflict de interese și incompatibilitate, după ce primarul sectorului 1 s-a numit manager al unui proiect cu fonduri europene. Clotilde Armand spune că a respectat legea