Competiția Orban-Cîțu din PNL. Argumentele și acuzele celor tabere de susținători

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 31.05.2021 - 17:39
Competiția Orban-Cîțu din PNL. Argumentele și acuzele celor tabere de susținători
Competiția Orban-Cîțu din PNL. Argumentele și acuzele celor tabere de susținători

Competiția din PNL dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu pentru președinția partidului se anunță strânsă. Taberele au început să se contureze, ocazie pentru a prezenta argumente în favoarea celui susținut și acuze către partea adversă.

SHARE

Președintele PNL va fi desemnat de congresul partidului pe 25 septembrie. Și-au anunțat candidatura Ludovic Orban, actualul lider al liberalilor, care vrea un nou mandat, și Florin Cîțu, care vine cu autoritatea funcției de prim ministru. 

Printre cei mai importanți contestari ai lui Ludovic Orban și, implicit, susținători ai lui Florin Cîțu, se numără Alina Gorghiu, fost președinte al PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, primarul din Cluj Emil Boc, ministrul Muncii Raluca Turcan sau deputații Florin Roman și Monica Anisie. 

Ludovic Orban este susținut, printre alții, de președintele filialei București a PNL Violeta Alexandru, europarlamentarul Mircea Hava, economistul Bogdan Glăvan, fostul şef al Corpului de control al Guvernului, Daniel Dragoş Tănăsoiu.

Câteva filiale ale PNL și-au anunțat inițial susținerea pentru Ludovic Orban, însă după negocieri au trecut de partea lui Florin Cîțu. Este vorba de Maramureș, Ilfov, Dolj, Sălaj, Satu Mare, Mehedinți.

 

Violeta Alexandru: Nu mi-aș face un proiect politic cu oameni care se gudurau până la exagerare

Liderul PNL București, Violeta Alexandru, a anunțat că îl susține tot pe Ludovic Orban pentru șefia partidului. În același timp, a lansat și acuzații la adresa susținătorilor lui Florin Cîțu.

„Dacă:

- mi-ar fi teamă că doar agățându-mă de o funcție publică/politică contez și eu în spațiul public,

- Ludovic Orban m-ar fi împiedicat cu ceva, pe mine, de câțiva ani membru PNL, să cresc natural în partid, prin forțele mele, inclusiv prin câștigarea încrederii membrilor, a colegilor pe care îi încurajez să creadă, în primul rând, în ei, să lucreze în echipă, să nu fie egoiști,

- aș fi un om influențabil,

- aș fi nesigură pe mine că sunt capabilă să las ceva, cât de puțin, în urmă, prin muncă și corectitudine,

- nu aș avea experiență de management de echipe care mă ajută să pot discerne între oameni serioși și oameni cărora nu le place munca susținută ci șmechereala și șefia pentru că vor confort,

- nu aș avea convingerea că lipsa de caracter îi doboară, mai devreme sau mai târziu, pe cei care nu au substanță,

- dintr-un motiv sau altul mi-ar fi constrânsă libertatea de a lua decizia pe care o simt corectă - adică nu aș fi un om de caracter ci o oportunistă, probabil că aș fi astăzi un om chinuit, care caută disperat soluții care să îi garanteze că rezistă în politică. Nu este cazul”, a scris Violeta Alexandru. 

Aceasta a lansat și un avertisment pentru Florin Cîțu.

„Eu nu mi-aș face un proiect politic cu oameni care, de la momentul în care aveau nevoie de sprijin politic și până ieri, fără să li se fi cerut, se gudurau până la exagerare prin tot felul de promisiuni de loialitate. Un asemenea proiect nu durează niciodată. Marile idei și programe se pun în practică prin oameni.

Dincolo de wow, contează seriozitatea, liberalismul practicat, nu declarat și tăria de a te uita, în primul rând, la cum poți face bine pentru oameni, punându-te pe tine pe planul doi. Aceste lucruri se văd pentru cine vrea să vadă.

Votez Ludovic Orban la congresul din toamnă al PNL, cel care s-a opus (singurul, într-o sală plină de USLiști) împrietenirii cu PSD din respect pentru alegătorii de dreapta și care a suferit politic pentru verticalitatea lui. Cel care a dus PNL la guvernare căci altminteri ne uitam de peste gard și ne gândeam cum ar fi dacă”, a precizat Violeta Alexandru.

Citește și: Amalia, fosta soție a lui Ilie Năstase: Plecată din Rahova, am ajuns să vorbesc cu Robert de Niro

Bogdan Glăvan: Avem nevoie de un suflu nou. Dar un suflu nou pe bune

Economistul Bogdan Glăvan a anunțat, de asemenea, că îl susține pe Ludovic Orban. 

„Îi cunosc în egală măsură pe cei doi candidați la președinția PNL.

Pe Florin Cîțu l-am cunoscut în urmă cu vreo 10 ani, ca analist economic. Am ieșit de câteva ori la bere, am avut discuții serioase despre economie. Ulterior, în 2016, a intrat în PNL, a devenit vicepreședinte și parlamentar.

Pe Ludovic Orban l-am cunoscut abia la începutul lui 2018. M-a invitat să intru în PNL pentru a accentua filonul liberal al partidului. A demarat apoi o caravană liberală în teritoriu. A insistat pe lângă conducerile diverselor filiale să ne primească, pe mine și pe alți colegi profesori, pentru a explica oamenilor cum se abordează din perspectivă liberală cutare problemă sau fenomen economic. Țin minte că nu toate filialele au fost încântate de idee”, a scris Bogdan Glăvan.

Acesta a menționat că îl susține pe actualul lider al PNL deoarece are o remarcabilă capacitate decizională în materie de politică și administrație, care și-a spus cuvântul în răsturnarea guvernării PSD, în administrarea țării anul trecut (când pandemia a căzut peste o Românie guvernată interimar, fără majoritate parlamentară), în realizarea coaliției pentru București ș.a.m.d.

„Deoarece, așa cum mi-a arătat interacțiunea cu el, într-un spațiu politic clocotind de aroganți și capete pătrate, Orban știe să asculte, nu doar să vorbească; are puterea de a-și revizui părerile în fața argumentelor (rara avis). Când nu am fost de acord, mi-a ascultat cu atenție argumentele, iar și iar, fără prețiozitate, fără apel la autoritate.

(...)

Da, sunt de acord cu Florin Cîțu: avem nevoie de un suflu nou. Dar un suflu nou pe bune. Am mai văzut acest film: după criza din 2010, când guvernarea PDL cu ale sale “reforme” a adus la putere PSD. De ce aș crede că aceiași oameni înseamnă suflu nou zece ani mai târziu?”, a scris economistul.

Citește și: Misiune deasupra Mării Negre: Bombardier strategic B-52 american și F-16 ale României

Alina Gorghiu: PNL trebuie să se reinventeze mereu

„Viitorul PNL sună bine!!! Florin Cîțu are multe argumente, nu doar cele prezentate astăzi, pentru a conduce PNL la nivelul următor! Oferta politică lansată astăzi este cea care vine mănușă pentru un Congres PNL unde se va vota pentru viitor - nu pentru prezent sau trecut! PNL trebuie să se reinventeze mereu - pentru o Românie mai bună!”, a scris Alina Gorghiu, după ce Florin Cîțu și-a anunțat candidatura pentru președinția PNL. 

Aceasta  a menționat că această guvernare a început schimbările de mentalitate necesare „post-30 de ani de tranziție și de pesedism!”

„Avem o guvernare pentru următorii 4 ani, dar după 45 de ani de comunism și cei 30 de ani de socialism cu față umană România are nevoie de cel puțin 8 ani de liberalism. Este obiectivul nostru strategic - pentru care o să conteze cel mai mult parteneriatul cu Președintele Klaus Iohannis, cum va arăta proiectul PNL2024 și orientarea noastră pro-europeană.
(...)
PNL are mulți oameni valoroși între membrii săi, la noi este mereu loc de o dezbatere sănătoasă cum nu este pe la alte partide. Mă aștept deci la mulți candidați – pentru toate funcțiile din partid. Și de asta mă bucură anunțul de acum al lui Florin Cîțu – eu sper că va fi un semnal să apară candidaturi și de la alți liberali: tot bine pregătiți, tot tineri, de ce nu?”, a scris Alina Gorghiu.

 

Emil Boc, despre Florin Cîțu: „Este omul care poate duce partidul la nivelul următor”

Deputatul Robert Sighiartău este unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai lui Ludovic Orban, criticându-l pe liderul PNL, alături de alți lideri liberali din Ardeal, încă de anul trecut. 

„Salut anunțul candidaturii lui Florin Cîțu la președinția Partidului Național Liberal! Este o veste bună pentru viitorul PNL.
Florin este un liberal pur-sânge, un lider al noii generații din Partidul Național Liberal. Sunt convins că alegerea lui Florin Cîțu în fruntea PNL va însemna înnoire, deschidere și profesionalism, precum și respect pentru experiența și performanța colegilor liberali din administrațiile locale.
PNL va ieși intărit și solidar după Congresul din septembrie. Succes, Florin! #PNL #reforma”, a declarat acesta.

Din același grup al liderilor din Ardeal, primarul Clujului Emil Boc a anunțat că îl susține tot pe Florin Cîțu. 

„Din punctul meu de vedere, nu cred că mai este un secret pentru nimeni mă bucur de faptul că premierul României, Florin Cîţu, şi-a anunţat candidatura.

Cred cu sinceritate că este omul care poate duce partidul la nivelul următor, mulţumindu-i domnului Orban pentru lucrurile bune pe care le-a făcut, dar, în politică, întotdeauna, discutăm despre viitor, iar Florin Cîţu poate reprezenta viitorul pentru PNL, cu o echipă puternică cu toţii membrii PNL, pentru că inspiră, are proiecte, a demonstrat în actul de guvernare şi cred eu că cu el preşedinte PNL şi România va avea de câştigat", a declarat Emil Boc, la finalul Consiliului Naţional al PNL, care a avut loc în weekend.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te