Ciolacu vrea congres PSD online, dacă epidemia de coronavirus continuă: Nu sunt tensiuni în partid

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 02.03.2020 - 21:12

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că Congresul PSD ar putea să se desfăşoară online, în cazul în care criza privind coronavirusul va continua.

SHARE

Întrebat după şedinţa grupului parlamentar al PSD dacă ar dori un congres al partidului online, Ciolacu a spus: "Dacă criza coronavirus continuă, e posibil".

El a confirmat şi faptul că ar fi posibil ca votul la congresul în care se va alege conducerea partidului să se desfăşoare electronic.

„Categoric. Dar ce, este ilegal?", a răspuns Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a respins afirmaţiile liderilor PNL conform cărora congresul PSD s-ar fi amânat din cauza tensiunilor din partid.

„Nu mă interesează ce spun liberalii. Nu e niciun fel de tensiune, cum putea să fie o tensiune când eram unicul candidat, dacă dvs. puteţi explica. (...) Eu eram unicul candidat şi eu veneam cu o echipă. Unde sunt tensiunile? Dl Orban are o mare problemă, să rezolve problemele de criză politică în care suntem", a adăugat Marcel Ciolacu, menţionând că data congresului urmează să o stabilească împreună cu colegii social-democraţi.

Congresul Partidului Social Democrat ar fi trebuit să aibă loc sâmbăta trecută, 29 februarie, dar a fost amânat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te