"Am votat, cred că bucureştenii vor reuşi să dea vot util pentru ei. Deocamdată, televiziunile i-au sfătuit să dea un vot util pentru partide. Eu îi sfătuiesc să dea un vot util pentru ei, să aleagă pe cel care poate schimba lucrurile în Bucureşti. Le doresc o zi bună bucureştenilor", a declarat duminică Băsescu, la ieşirea de la urne, potrivit Agerpres.
Fostul preşedinte a votat împreună cu soţia sa, Maria Băsescu.
Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00. Alegătorii își pot exprima dreptul la vot până la ora 21:00, oră la care toate secțiile se închid.