Legea spălării banilor a intrat în vigoare abia în 2019 după mai mulți ani de tergiversări.
Miza întârzierii se afla în momentul politic dominat la acea vreme de președintele PSD Liviu Dragnea, acum în închisoare, anchetat în afacerea Tel Drum, Directiva interzicând acțiunile la purtător, cum era cazul celor emise în afacerea cu pricina.
Calea aleasă de puterea de la București pentru implementarea Directivei a fost, în loc de o eventuală ordonanță de urgență, dată fiind urgența adoptării și întârzierile acumulate, un proiect de lege a cărui adoptare a fost tergiversată în parlament, după cum arată Europa liberă.
Text integral
„CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL AL CURȚII DE JUSTIȚIE A UE
DOMNUL EVGENI TANCHEV
Cauza C‑549/18 Comisia Europeană împotriva României
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 258 TFUE – Directiva (UE) 2015/849 – Combaterea spălării banilor – Articolul 260 alineatul (3) TFUE – Necomunicarea măsurilor de transpunere a unei directive adoptate în cadrul unei proceduri legislative – Sancțiuni financiare – Plata unei sume forfetare”
În prezenta cauză, Comisia Europeană a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva României în temeiul articolului 258 TFUE pentru că nu a adoptat măsurile necesare de transpunere până la data de 26 iunie 2017 a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei(2), sau, în orice caz, pentru că nu a notificat Comisiei aceste măsuri.
2. De asemenea, Comisia solicită Curții să impună României, potrivit articolului 260 alineatul (3) TFUE, plata unei sume forfetare de 4 536 667,20 euro pentru neîndeplinirea obligației de a comunica măsurile de transpunere a Directivei 2015/849. Comisia a solicitat inițial și aplicarea unei penalități cu titlu cominatoriu de 21 974,40 euro pe zi, dar a renunțat la această solicitare pe parcursul procedurii.
3. În consecință, prezenta cauză oferă Curții ocazia să își dezvolte jurisprudența cu privire la aplicarea articolului 260 alineatul (3) TFUE ulterioară hotărârii sale de referință pronunțate la 8 iulie 2019 în cauza Comisia/Belgia [Articolul 260 alineatul (3) TFUE – Rețele de comunicații de mare viteză](3). Articolul 260 alineatul (3) TFUE este un instrument important introdus de Tratatul de la Lisabona, care permite Comisiei să sesizeze Curtea cu o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE pentru motivul că un stat membru „nu și‑a îndeplinit obligația de a comunica măsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă” și să solicite în același timp Curții să impună sancțiuni financiare acestui stat membru.
4. Prezenta cauză este judecată de Curte în paralel cu altă cauză, Comisia/Irlanda (C‑550/18), în care vom prezenta concluziile noastre astăzi. Ambele cauze ridică două chestiuni esențiale privind, în primul rând, întrebarea dacă Comisia trebuie să își motiveze decizia de a recurge la articolul 260 alineatul (3) TFUE și, în al doilea rând, aprecierea cuantumului sumelor forfetare impuse în temeiul acestei dispoziții. De asemenea, prezenta cauză ridică probleme distincte cu privire la chestiunea dacă măsurile notificate în cursul procedurii reprezintă o îndeplinire a obligațiilor în sensul articolului 258 TFUE și al articolului 260 alineatul (3) TFUE.
5. În prezentele concluzii, vom susține că România nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 258 TFUE și vom propune Curții să o oblige la plata unei sume forfetare în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE”.
