„Nu vă cunoașteți locul în ierarhie”, „Nu am ce să vorbesc cu voi că aveţi 3 luni de şcoală și eu vă plătesc salariile” - sunt doar câteva dintre afirmațiile celor doi la adresa agenților, care i-au amendat pentru că au făcut scandal și i-au jignit.
Inițial, parlamentarii au fost amendați doar pentru aceasta, nu și pentru că nu aveau măști într-un spațiu public închis, pentru că, la vederea oamenilor legii, cei doi deputați și-au acoperit rapid fețele.
După ce au văzut imaginile de pe camerele de supraveghere, polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi i-au sancționat pe ce doi parlamentari cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, pentru că nu purtau mască în spații închise.
În imagini se vede că cei doi nu aveau măști, dar le-au pus când au venit polițiștii.
Cei doi au făcut scandal când li s-a cerut să poarte mască, iar apoi i-au jignit pe polițiștii chemați de paza șaormeriei.
„În această dimineață, o patrulă a Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a fost solicitată de agenții de pază ai unui restaurant de tip fast-food din sectorul 3, să intervină întrucât în interiorul localului se afla un bărbat care refuza să poarte mască de protecție, având un comportament recalcitrant”, transmit polițiștii, într-un comunicat.
Polițiștii au intervenit la fața locului și l-au găsit pe bărbat, alături de un prieten care, la rândul lui, a avut un comportament similar.
„În urma discuțiilor purtate, acesta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora. Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul sau a manifestat un comportament similar.
Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu două amenzi în valoare totală de 2600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice și pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public”, arătau polițiștii în această dimineață.
Și președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a declarat neîncrezător în faptele colegilor săi de partid, deputații Solomon și Stativă, prezentate marți dimineață de Poliție în mod oficial.