„Suntem în centrul Kievului. Suntem aici pentru a apăra Ucraina. Pozițiile Rusiei sunt cam la ceva mai mult de 2 km de aici. E foarte dificil să explici ce înseamnă, în secolul XXI, în mijlocul Europei, să fii trezit de rachete rusești, de atacurile aeriene cu bombe. Când oamenii strigă și civilii suferă enorm din cauza agresiunii devastatoare a Rusiei.
Aș dori să mulțumesc Occidentului pentru susținere, pentru că asta este o demonstrație superbă a faptului că ucrainienii nu sunt singuri. Singurul păcat al poporului ucrainian a fost acela că am vrut să fim liberi, vrem democrație și vrem ca țara noastră democratică să se întoarcă în familia europeană. În această situașie îl avem pe Putin, care urăște Ucraina și îi urăște pe ucrainieni.
Putin a lansat o agresiune și în ultimele 72 de ore mai mult de 3000 de ruși au murit, peste 20 de avioane au fost lovite, mai mult de 100 de tancuri au fost distruse, peste 1000 de vehicule de transport al armatei au fost distruse. Acestea demonstrează cum armata ucrainiană, soldații ei, ucrainienii au contracarat, au distrus scenariul de blitzkrieg al lui Putin”, a spus fostul președinte al Ucrainei Petro Poroșenko.
Citește și: Fostul președinte al Ucrainei Petro Poroșenko: Putin este Hitler al zilelor moderne