„În cazul unor încercări continue de a comite atacuri teroriste pe teritoriul nostru, răspunsurile din partea Rusiei vor fi dure, iar în ceea ce privește amploarea lor, vor corespunde nivelului amenințărilor la adresa Federației Ruse."
Putin a vorbit astăzi la o reuniune cu Cabinetul său de Securitate pentru a pune la cale o nouă strategie de război, în urma înfrângerilor continue.
La reuniunea Consiliului de Securitate al Rusiei au participat premierul Mihail Mișușin, președinții celor două Camere ale Parlamentului, Valentina Matvienko și Viaceslav Volodin, vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, șeful Administrației Prezidențiale, Anton Vaino, secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev, ministrul de Interne, Vladimir Kolokolțev, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, ministrul Apărării, Serghei Șoigu, directorul Serviciului Federal de Securitate, Alexandr Bortnikov, directorul Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîșkin, și reprezentantul prezidențial special al Rusiei pentru protecția mediului, ecologie și transporturi, Serghei Ivanov.
După discursul președintelui, reuniunea și-a continuat lucrările cu ușile închise.
Cel puțin 83 de rachete au fost lansate, a declarat armata ucraineană, dintre care jumătate au fost doborâte, dar cealaltă jumătate au lovit orașe din întreaga țară. Cel puțin zece persoane au fost ucise și 60 au fost rănite, a precizat Ucraina, dintre care opt morți și 24 de răniți numai la Kiev. Rachetele au lovit și Consulatul german, dar clădirea era goală.
Putin a declarat că a ordonat lovituri asupra „infrastructurii militare, de comunicații și energetice” după ceea ce a numit „atacuri teroriste” din partea Ucrainei asupra podului Kerci.
Ucraina nu a revendicat atacul de la podul din Crimeea și acuză Rusia că a bombardat infrastructura nucleară și a conductelor de gaze.
Citește și
Putin, epurare în Armată. Și-a adus comandanți din Siria, distinși pentru bombardarea civililor
VIDEO Putin s-a înfuriat rău. Odesa, Dnipro și Lviv au fost bombardate luni dimineața de armata rusă
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că atacurile cu rachete de luni au vizat rețelele de energie electrică, rezervele de apă și civilii, pentru a "semăna teroare".
Un amestec de rachete și drone sinucigașe de fabricație iraniană au fost folosite pentru a lovi orașele Nipru și Zaporojie din sudul Ucrainei, nordul Harkiv și Sumi centru Jitomir și Vinniția, și Ternopil și Lvov din extremitatea vestică, a declarat președintele Zelenski. Unele dintre aceste orașe nu au mai fost bombardate de luni de zile și viața civilă își reluase cursul.
Președintele Zelenski a informat că Rusia vrea să creeaze panică, să determine populația să fugă și a făcut apel la calm.
Kremlinul a testat „arma refugiaților” în Siria și a constatat că Europa și SUA nu fac față valului de oameni ce fug din țara lor aflată în război.
Putin a numit recent la vârful războiului din Ucraina generali lăudați de Kremlin pentru „faptele eroice” din Siria. Numai că în Siria, rușii nu s-au luptat cu nimeni. Trupele din Siria, de partea regimului Assad, s-au „distins” doar prin bombardamente asupra civililor, care a creat un imens val de refugiați spre Turcia și Europa.
Aceeași tactică vrea să o aplice și cu Ucraina. Prin atacarea sistemelor de energie și crearea unui val de refugiați pe timp de iarnă, speră că va suprasolicita Occidentul, care-l va determina pe Zelenski să „negocieze”, adică să renunțe la teritorii.
Acest lucru nu se va întâmpla, dar Rusia va câștiga timp să se reorganizeze și să-și instruiască recruții, evitând un front pe timp de iarnă grea, pentru care, în mod evident, armata rusă nu este pregătită.
Lordul Richard Dannatt, fostul șef al armatei britanice, membru al Camerei Lorzilor, a declarat că liderul de la Kremlin a optat acum pentru bombardarea nediscriminatorie a orașelor ucrainene, dar nu a renunțat „să devină nuclear".
Pentru că Putin consideră teritorii rusești și zonele anexate din Ucraina, unde, în logica războiului, ucrainenii vor ataca pentru a le recuceri.
Iar Putin nu a definit ce înseamnă „nivelul amenințărilor la adresa Federației Ruse”.