Un medic din California a pus camere de luat vederi în bucătărie, pentru a descoperi de ce limonada preparată de soția lui are un gust ciudat.
Soția, dermatolog din California, a fost acuzată de un mare juriu pentru că și-ar fi otrăvit soțul cu soluție lichidă de curățare a țevilor, potrivit biroului procurorului districtual Orange County.
Yue „Emily” Yu, în vârstă de 46 de ani, a fost acuzată de trei capete de acuzare de otrăvire și un delict de agresiune domestică cu vătămare corporală, potrivit unui comunicat de presă citat de CNN.
A pus camere de luat vederi să vadă de ce limonada are un gust ciudat
Avocatul lui Yu, Scott Simmons, spune că clientul său va pleda nevinovat. El îl învinuiește pe soț că a conceput aceste „evenimente” pentru a profita în instanța de divorț.
Soțul lui Yu, Jack Chen, a declarat în documentele judiciare că a fost otrăvit cu un detergent lichid și că ea încerca să-l omoare.
Citește și: Documente clasificate ale NATO, obținute de ruși, arată câte rachete HIMARS consumă ucrainenii
„Am început să observ un gust chimic în limonada mea. În cele din urmă, am dezvoltat simptome care m-au făcut să merg la medic. Am fost diagnosticat cu ulcer gastric, gastrită și esofagită”, a spus Chen în documentele depuse în instanță pentru divorț, ordin de restricție și custodia celor doi copii ai lor.
Citește și: Libanul, plângere la ONU pentru atacul Israelului în sudul țării. „Încălcarea suveranității”
După ce a observat un gust ciudat în băutura lui, Chen a instalat camere în bucătărie.
În trei ocazii separate, a văzut cum Yu a turnat Draino, luat de sub chiuveta din bucătărie, în limonadă.
FBI a confirmat substanța
Într-unul dintre videoclipuri, limonada a fost acoperită cu folie de plastic. Apoi Yu a luat Draino de sub chiuvetă, a îndepărtat folia, a turnat Draino, apoi a înlocuit celofanul și a pus soluția de curățare înapoi.
Chen a colectat mostre din băutură și le-a predat Departamentului de Poliție Irvine, potrivit biroului procurorului districtual.
„Probele au fost ulterior predate FBI pentru testare, ceea ce a confirmat că substanța este în concordanță cu soluția lichidă de curățare a țevilor”.