Documentul a fost semnat de premierul sârb Ana Brnabic, cu ocazia unei vizite pe care a efectuat-o săptămâna trecută la Moscova.
Serbia este și candidat la aderarea la Uniunea Europeană, statut pe care l-a primit la 1 martie 2012. Negocierile cu Bruxelles-ul au fost întrerupte din cauza unor controverse legate de Kosovo, dar s-au reluat în 2013.
„Nu este o cale opusă, ci complementară la politicile noastre europene și a căii spre Uniunea Europeană (UE). Este în interesul UE să avem o Serbie puternică economic și acordul de liber schimb cu EEU ne va oferi șansele”, a afirmat Brnabic, citată de Balkan Insight.
Potrivit Bloomberg, decizia Belgradului este un avertisment dat UE, care are ezitări față de aderarea Serbiei și critică politica președintelui sârb Aleksandar Vucic.
Uniunea Economică Euroasiatică (EEU) este un proiect gândit de președintele rus Vladimir Putin ca o alternativă la piața Uniunii Europene, fără a oferi avantajele economice ale acesteia.
„Serbia trebuie să se asigure că există compatibilitate între acordurile sale comerciale și de cooperare economică”, a declarat David McAllister, raportorul Parlementului European pentru Serbia.
Consilier onorific
Fostul prim-ministru al României Victor Ponta a primit, în ianuarie 2018, cetăţenia Republicii Serbia, pe care a catalogat-o drept o „calitate onorifică şi onorantă”.
„Eu sunt consilier onorific al preşedintelui Vucic (preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic - n.red.) din 2016 şi susţin parteneriatul între Serbia şi România şi integrarea Serbiei în UE. Am primit, ca şi alte persoane, această calitate onorifică şi onorantă”, a afirmat atunci Victor Ponta.
Mai mult, omul de afaceri Sebastian Ghiță, prieten cu Victor Ponta, a fugit la Belgrad pentru a se pune la adăpost de dosarele penale pe care le are în România.