Verii Bashar al-Assad și Rami Makhlouf s-au încăierat pe hașiș. Putin le strică traficul cu droguri

DE Adina Mutăr | 28.05.2020 - 19:57

În ultimele luni, un conflict aprig s-a stârnit între verii Bashar al-Assad și Rami Makhlouf, pornit de la traficul cu droguri, „gestionat” de Moscova, potrivit Der Spiegel.

SHARE

O cantitate de patru tone de hașiș a fost descoperită la jumătatea lunii aprilie în portul egiptean Said pe o navă venită din Siria.

Hașișul fusese împachetat în cutii de lapte, un total de 19.000 de pachete. Nu a fost  prima dată când droguri produse în Siria au fost descoperite într-unul din porturile din regiune.

În Dubai, anchetatorii au confiscat mai multe încărcături de amfetamină.

Și în Arabia Saudită, la sfârșitul lunii aprilie, oficialii vamali au găsit 45 de milioane de pastile Captagon, produse în laboratoarele din Siria.

Majoritatea tabletelor erau ascunse în pachete cu ceaiul tradițional „mate”, aparținând unei companii având conexiuni cu familia dictatorului sirian Bashar al-Assad, potrivit Der Spiegel.

 

 

 

Navele au plecat din Latakia, orașul sirian de pe Mediterana, al cărui port a fost închiriat de Iran toamna trecută.

Descoperirea traficului cu droguri arată cât de disperați au ajuns Assad și aliații săi de la Teheran în privința obținerii de venituri pentru ca Bashar să rămână la putere.

Conform Națiunilor Unite, 80 la sută dintre sirieni trăiesc în sărăcie, moneda continuă să se prăbușească și prețurile cresc. Iranul, supus unui embargo, nu poate ajuta altfel, decât punând umărul la traficul cu droguri,

„Rusia nu mai este dispusă să ajute”, potrivit Der Spiegel.

Traficul cu droguri era unul dintre puținele rentabile pentru regim. În 2013, milițiile Hezbollah, aduse în Siria de Iran, s-au instalat în orașul sirian Qusayr și în împrejurimile acestuia, înființând zeci de mici centre de producție pentru amfetaminele cunoscute sub numele de Captagon.

Totodată, milițiile șiite Hezbollah i-au obligat pe fermieri să cultive canabis. Conform mai multor surse, Maher Assad, fratele mai mic al lui Bashar și comandantul Diviziei a 4-a a Armatei siriene, și-a asumat sarcina de a proteja Qusayr și rutele de transport către portul Latakia.

Divizia lui Maher Assad este una dintre cele două unități ale armatei guvernamentale care mai este echipată de luptă.

Consorțiul de companii aparținând afaceristului miliardar sirian Rami Makhlouf, vărul dictatorului, este responsabil de camuflarea și exportul drogurilor.

Cele patru tone de hașiș descoperite în Egipt erau ambalate în cutii de carton de la compania Milkman, care aparține lui Makhlouf.

Dictatorul Assad abia s-a menținut la putere timp de nouă ani, cu sprijinul decisiv al Rusiei și Iranului, dar colapsul economic a slăbit iremediabil regimul, începând lupta pentru bani și putere în interiorul familiei conducătoare.

Rami Makhlouf, considerat cel mai bogat om din Siria, a lansat o ofensivă publică împotriva clanului Assad.

La 30 aprilie și în zilele următoare, Rami Makhlouf a postat pe Facebook trei videoclipuri în care magnatul s-a plâns că autoritățile financiare i-au impus să plătească echivalentul a aproximativ 100 de milioane de euro, că angajații lui au fost arestați de serviciul secret, ceea ce „este o încălcare a legii și a Constituției”, mai ales că, susține el, a fost „cel mai mare sponsor al aparatului de securitate în timpul războiului."

La începutul revoluției poporului sirian împotriva clanului Assad, Rami era cel mai bogat om din Siria, cu o avere estimată la acea vreme la cinci miliarde de dolari. Rivalii săi au fost care dați afară din țară, care arestați.  

Dar, în ultimii ani, aflați sub embargo din cauza măcelului împotriva propriei populații, clanurile Assad și Makhlouf au reușit să mai obțină finanțe numai din trafic cu droguri și petrol

Acum, că traficul cu droguri nu mai „merge”, au mai rămas ajutoarele internaționale prin organizații caritabile.

Pe acest domeniu, Rami s-a contrat cu Asma, nevasta lui Bashar al-Assad, care spera să acceseze cât mai multe fonduri de ajutor de la ONU.

Începând chiar cu 2011, anul când a început revoluția poporului sirian, Makhlouf a adăugat o armată fundației sale caritabile, Bustan, de până la 20.000 de luptători, prin care nu a ezitat să-i înlăture pe compatrioții săi, chiar pe cei aflați în aceeași tabără, de la accesarea de fonduri. „Înlăturarea” însemna atentate, asasinate, mașini-capcană, depozite aruncate în aer.

Asma, care a urmat un tratament împotriva cancerului, se simte acum în putere să-l detroneze pe vărul lui Bashar, încă sperând că clanul Assad va rămâne la putere la Damasc.

Potrivit Der Spiegel, Moscova s-a săturat de regimul Assad, a cărui încăpățânare de a nu negocia cu uriașa opoziție din afara Siriei împiedică miliardele de euro pentru refacerea țării, pe care Putin speră că le va obține din afară, urmându-și propriile interese în zonă.

Se pare că Rusia vrea să le arate clanurilor conducătoare de la Damasc unde se află, în realitate, puterea.

Navele cu droguri interceptate în Egipt, Dubai, Arabia Saudită, au fost așteptate de poliția vamală a acestor țări. Cine ar fi putut să dea pontul, dacă nu rușii?

Încă un semn de la Kremlin este faptul că armata de troli a Moscovei s-a întors împotriva lui Assad, care fusese întotdeauna descris drept „președintele legitim” al Siriei.

Acum, trolii avertizează că „președintele legitim” s-ar putea trezi într-o zi că nu mai e președinte deloc!

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te