VIDEO Un terorist care a ucis două polițiste a fost eliberat din închisoare în aceeași zi

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 30.05.2018 - 18:50

Un individ a ucis trei persoane, între care două poliţiste, marţi dimineaţă, la Liege, în estul Belgiei, după care a luat un ostatic într-o şcoală, ca în final să fie împuşcat de forţele de ordine, într-o succesiune de violenţe considerat atac terorist.

SHARE

Incidentul armat s-a produs marţi, în jurul orei locale 10:30 (08:30 GMT), pe bulevardul Avroy, o arteră importantă a din Liege.
Atacatorul, Benjamin Herman, de 30 de ani, tocmai fusese eliberat din închisoare cu câteva ore înaintea atacului, ca urmare a unei permisii pentru pregătirea de reinserţie. În schimb, teroristul a atacat cu cuţitul, pe la spate, potrivit presei occidentale, două agente de poliţie, cărora le-a tăiat gâtul. Apoi, după ce le-a luat armele pe care le aveau în dotare le-a împuşcat.

Cele două femei „au primit numeroase lovituri de cuţit”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă procurorul din Liege, Philippe Dulieu, citat de Agerpres.
Cu armele de la polițiste, a ucis o a treia persoană, un tânăr de 22 de ani care se afla într-o maşină parcată în zonă.
Incidentul a continuat cu luarea unui ostatic, o femeie de serviciu dintr-o școală. În cele din urmă, Benjamin Herman a fost ucis, într-o confruntare cu poliţia în care mai mulţi agenți au fost răniţi la picioare, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt. Atacatorul a fost împuşcat de poliţie.

Radicalizat în închisoare

„Toţi copiii sunt bine, cei din clasele primare şi pregătitoare nu au văzut nimic, fiind evacuaţi prin ieşirea din spatele şcolii”, a declarat pentru AFP Julie Fernandez, mama unui băieţel de 7 ani, între altele, deputat federal.
Motivele atacatorului erau neclare marţi după-amiază. Un purtător de cuvânt al Parchetului din Liege nu a putut confirma AFP informaţiile apărute anterior în media, potrivit cărora el ar fi strigat „Allah Akbar atunci când s-a confurntat cu polițiștii.
De alfel, o sursă dintre investigatori a dezvăluit, pentru Daily Mail, că Benjamin Herman, de naționalitate belgiană, se află pe o listă a teroriștilor potențiali, după ce s-a radicalizat în închisoare. De asemenea, a apărut, indirect, în mai multe rapoarte de securitate cu privire la persoane radicalizate, în condițiile în care fusese încarcerat de mai multe ori încă din 2003.  Atunci când a comis atacul primise o permise de o zi. 


Video: Momentul în care atacatorul este doborât de polițiști

_____________

Foto: Daily Mail

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te