Ucraina se pregătește să doboare aviația Rusiei, într-o mișcare strategică susținută de promisiunile de un posibil ajutor militar din partea Coreei de Sud, după ce dictatorul rus Vladimir Putin a vizitat Coreea de Nord și a întărit legăturile bilaterale cu dictatorul Kim Jon-Un.
Ucraina, gată să distrugă aviația Rusiei cu rachetele Hyunmoo. Lovesc fulgerător la 600 km distanță
După vizita lui Putin la Pyongyang, unde s-a semnat un acord între Rusia și Coreea de Nord, care a stimulat temeri legate de intensificarea conflictului în estul Europei, Coreea de Sud a reacționat rapid.
Consilierul pentru securitate națională al Coreei de Sud, Chang Ho Jin, a indicat posibilitatea unui sprijin militar suplimentar pentru Ucraina în cazul în care Rusia va primi arme de la Coreea de Nord.
Până în prezent, nu s-au făcut anunțuri oficiale cu privire la o posibilă tranzacție între Coreea de Sud și Ucraina, dar experții în securitate internațională sugerează că, în urma acestor evoluții, Ucraina ar putea beneficia de tehnologia rachetelor sud-coreene Hyunmoo-2, cunoscute pentru raza lor de acțiune extinsă de până la 800 km, care ar putea deveni o componentă crucială în apărarea Ucrainei în fața amenințărilor aeriene ruse.
"Dacă Coreea de Nord poate vinde KN-23 Rusiei, Coreea de Sud poate vinde seria Hyunmoo Ucrainei", a declarat Jeffrey Lewis, director al Programului de neproliferare în Asia de Est din cadrul Institutului Middlebury de Studii Internaționale din Monterey.
Citește și: Racheta MBDA Marte ER, integrată pe elicopterele Armatei României. Lovește letal la 100 km distanță
„Cu ajutorul mai multor sisteme de rachete bine țintite sau al altor rachete balistice, "Ucraina poate dezactiva potențial întreaga flotă operațională" de avioane de luptă-bombardament de pe aerodromul Voronej din Malshevo, a remarcat grupul analitic ucrainean Frontelligence Insight.
Racheta Hyunmoo-2 costă în jur de 15.000 de euro și poate zbura între 300 și 800 de km în funcție de încărcătura explozibilă cu care este echipat. Spre exemplu, cu un focos de o tonă greutate, racheta poate atinge ținte care sunt aflate și la peste 640 km distanță.
În trecut, Statele Unite au furnizat Ucrainei rachete tactice cu o rază de acțiune de până la 300 km, dar cu restricții clare privind locurile de utilizare, potrivit Forbes.
Citește și: VIDEO Corveta rusească Cyclone de 34.000.000$, scufundată pe fundul Mării Negre de racheta ATACMS
Washingtonul permite Ucrainei să folosească aceste rachete pentru apărarea teritoriului său, inclusiv împotriva bazelor aeriene ruse, dar nu le permite să vizeze direct teritoriul Rusiei. Cu toate acestea, Ucraina a demonstrat capacitatea de a utiliza drone pentru a supraveghea și potențial distruge activitățile inamice în teritoriile ocupate.