În timp ce guvernul francez încearcă să intervină la bază și să schimbe ceva în viața comunităților marginalizate, dreapta populistă din întreaga Europă încearcă să instrumentalizeze protestele.
Toată lumea este de acord că o abordare axată exclusiv pe aspectul securitar nu dă rezultate pe termen lung – aceasta, cu toate că autoritățile par să fi avut sprijinul unei majorități a francezilor, în încercarea de a restabili ordinea.
Problema este frustrarea care s-a acumulat în ultimii ani dificili din punct de vedere economic. Există însă o stare de nemulțumire care mocnește de ani de zile în cartierele periferice franceze, locuite în special de migranți din a doua și a treia generație, de religie musulmană.
În 2005, proteste similare au izbucnit după ce, într-o periferie pariziană, doi tineri urmăriți de poliție au murit după ce s-au refugiat într-o stație de transformare electrică.
Complicata misiune a lui Macron
Există în aceste suburbii o stare de protest permanent și de respingere a „sistemului“, pe care tinerii cu niveluri scăzute de educație și calificare îl consideră responsabil pentru propriile eșecuri. Și, bineînțeles, există influența nefastă a imamilor și a fundamentalismului islamic.
Acești tineri revoltați nu se simt deloc parte a societății franceze, parte a libertății, egalității și fraternității. Ei nu se mai bucură de „un pic mai binele“ găsit de părinții sau bunicii lor atunci când au pus piciorul într-o Franță mai primitoare decât azi.
Păstrează o anumită legătură afectivă cu locurile de proveniență a familiei, dar ei rămân, în cele din urmă, agățați între două lumi.
Însă o intervenție care să schimbe starea de lucruri de la bază nu este deloc ușoară. În primul rând, pentru că societatea franceză este divizată. În privința protestelor, poți fi de o parte sau de alta.
Poți fi adeptul „ordinii republicane“ și să te pronunți pentru o legislație mai fermă. Să dai vina aproape exclusiv pe rețelele sociale și jocurile video.
DECIZIE Președintele Emmanuel Macron are de gestionat multe conflicte care-i pot scădea popularitatea - Foto: Profimedia Images
Sau poți să deplângi violența poliției și să pui totul pe seama „rasismului structural“ francez – majoritatea covârșitoare a victimelor, spun statisticile, nu sunt albi.
În orice caz, nuanțele nu sunt permise, trebuie să fii într-o tabără sau alta și dialogul nu pare posibil.
Apoi, însuși președintele Macron s-a făcut extrem de nepopular, de exemplu prin faptul că a promovat reforma pensiilor în ciuda protestelor în masă. Popularitatea lui a fost, de asemenea, afectată de protestele „vestelor galbene“ din 2018-2019, care au pornit de la intenția de a suprataxa combustibilii fosili în scopul finanțării programelor de înverzire.
Este adevărat, Franța a supraviețuit crizelor europene, de la migranți la pandemie și crizei energetice, iar economia ei se află în creștere. Cu toate acestea, situația din suburbiile marilor orașe franceze pare să fi rămas aceeași sau foarte puțin schimbată în comparație cu acum două decenii.
Și mai există problema reală a comportamentului dur al poliției, despre care criticii spun că apără mai degrabă statul decât cetățeanul.
O chestiune, așadar, foarte complicată, iar de aceasta profită, în primul rând, extrema dreaptă franceză. În 2022, Emmanuel Macron a câștigat în fața Marinei Le Pen, convingând majoritatea că – printre altele – politicile sale cu privire la migrație sunt mai eficiente decât „linia dură“ a contracandidatei de la extrema dreaptă.
Eric Zemour, controversatul candidat populist care a ratat turul doi la precedentele alegeri, a vorbit, nici mai mult, nici mai puțin, decât despre un „război civil“.
Protestele ca agenți electorali
Unda de șoc a revoltelor se face simțită peste tot în Europa. Polonia se pregătește de alegeri parlamentare la sfârșitul acestui an. Competiția va opune în principal partidul conservator-populist Lege și Justiție (PiS) și gruparea liberală Coaliția Civică. Alături de cei doi principali combatanți, care-și vor disputa prima poziție în clasamentul voturilor, în joc se mai află grupuri situate și mai la dreapta decât PiS, precum Partidul Confederației, care a făcut un adevărat cal de bătaie din problema migrației.
Iar problema Franței și a imigrației în general vine mănușă celor din dreapta conservatoare.
Premierul Mateusz Morawiecki a ieșit imediat în public pentru a apăra politicile sale stricte privitoare la migrație și mai ales opoziția la planul UE de redistribuire a solicianților de azil, conform principiului solidarității.
„Magazine jefuite, mașini de poliție incendiate, baricade pe străzi - asta se întâmplă acum în centrul Parisului și în multe alte orașe franceze. Nu vrem astfel de scene pe străzile poloneze... Opriți migrația ilegală“, a scris Morawiecki pe Twitter, publicând un videoclip în care a a arătat contrastul dintre Parisul devastat și orașele poloneze liniștite.
Ieșirea lui Morawiecki a fost, desigur și un atac indirect la adresa principalului său candidat, liderul coaliției liberale Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European între 2014 și 2019, al cărui profil de „eurocrat“ este atacat în termini duri din zona conservatoare.
Dacă există o problemă cu migrația, atunci cu siguranță Donald Tusk, ca exponent al politicilor Bruxelles-ului, este vinovat cu ceva. Mai ales că Tusk a îndeplinit funcția europeană chiar în timpul precedentei crize a migranților.
Totuși, Tusk este departe de a fi un susținător al migrației fără limite, așa cum încearcă să-l arate adversarii săi de la Varșovia. Dimpotrivă, în timpul revoltelor, el a publicat un videoclip în care se întreba dacă Polonia ar trebui sau nu să accepte așezări islamice pe scară largă.
Discuțiile despre eșecul multiculturalismului în Europa de Vest au fost de mult timp subiecte de dezbatere pentru conservatorii din blocul estic, în timp ce în UE apare o schismă cu privire la modul în care trebuie gestionat numărul tot mai mare de azilanți.
Spania se pregătește de alegeri la sfârșitul lui iulie și sondajele indică o posibilă alianță între Partidul Popular de centru-dreapta și formațiunea de extremă dreapta Vox.
Acesta din urmă a folosit subiectul revoltelor pentru a cere politici mai dure în materie de imigrație.
„Europa este amenințată de mulțimi de antieuropeni care distrug secții de poliție, incendiază biblioteci și înjunghie pentru a fura un telefon mobil, care nu sunt dispuși să se adapteze la modul nostru de viață și la legile noastre. Ei cred că noi suntem cei care trebuie să ne adaptăm“, a declarat liderul partidului, Santiago Abascal.
Între timp, în Belgia, alegerile regionale și naționale vor avea loc anul viitor. Tom van Grieken, preșe-dintele partidului ultranaționalist Vlaams Belang, nu a putut scăpa ocazia ce i s-a oferit.
El a declarat că tulburările reflectă „visul multicultural al stângii, care este un coșmar multicultural pentru cetățeni“. El a acuzat autoritățile belgiene că nu au curajul necesar pentru a aborda problemele și că numai formațiunea sa ar putea oferi soluții.
Reacții și în Italia, condusă de o coaliție de dreapta. Subsecretarul italian de Interne Nicola Molteni, membru al partidului de dreapta Liga, a declarat că revoltele din Franța au fost „o certificare a eșecului migrației necontrolate și un avertisment pentru restul Europei“.
Molteni a declarat că este necesar ca Europa să facă mai mult pentru a „gestiona, planifica, ghida valul migrator“ și a citat ca model poziția fermă a țării sale față de migrație.
Extrema dreaptă este deja prezentă în coaliții de guvernare din Finlanda și Suedia și este în ascensiune în țări precum Austria, România sau Germania.
În Grecia, la recentele alegeri repetate pentru parlament, trei partide de extremă dreapta au obținut împreună 13% din voturi. Și este de așteptat ca deplasarea puternică spre dreapta a spectrului politic european să se facă simțită la euroalegerile din iunie 2024. (Pentru acest articol au fost folosite drept surse: The European Conservative, Eurotopics, Politico).
