O declarație a unui procuror al Tribunalului Special pentru Kosovo emisă miercuri arată că președintele Hashim Thaci și ceilalți suspecți „sunt responsabili penal pentru aproape 100 de omoruri” ale adversarilor politici și ale victimelor albanezilor, sârbilor și romilor kosovari, potrivit Associated Press.
Alte acuzații includ dispariția forțată, persecuția și tortura. Thaci a comandat în timpul războiului Armata de Eliberare din Kosovo(UCK).
Înainte de rechizitoriu, Thaci plănuia să participe la o întâlnire cu liderii Serbiei la Casa Albă, cu scopul de a asigura un acord de pace între Serbia și Kosovo.
El a părăsit deja Kosovo, dar nu este clar cum va afecta acuzațiile vizita în SUA și negocierile cu liderii sârbi.
Altă persoană învinuită în dosar este fostul preşedinte al Parlamentului kosovar, Kadri Veseli.
Hashim Thaci şi Kadri Veseli sunt suspectaţi de că au încercat și să invalideze legea de înfiinţare a Tribunalului şi de obstrucţionarea Curţii, cu scopul de a se asigura că nu vor fi aduşi în faţa justiţiei.
Camerele specializate pentru Kosovo şi Biroul procurorului special au fost înfiinţate în 2015, în urma dizolvării Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie.
Acestea sunt finanţate de către Uniunea Euroepană și sunt alcătuite din magistaţi internaţionali.
Au fost înfiinţate cu scopul să ancheteze cu privire la presupuse crime comise de UCK în timpul Războiului din 1998-2000, care a condus la proclamarea unilaterală a independenţei Kosovo în 2008.