Fake News: Patriarhul Kiril al Rusiei cere soldaților să apere Rusia, o țară care "iubește pacea"

DE Alexandru Pop | Actualizat: 03.04.2022 - 21:36
Patriarhul Kirill Foto: Wikimedia Commons
Patriarhul Kirill Foto: Wikimedia Commons

Patriarhul Kiril, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a ţinut duminică o slujbă pentru soldaţi, în care le-a cerut să îşi apere ţara "aşa cum numai ruşii pot" să o facă, în contextul în care Moscova îşi continuă campania militară din Ucraina.

SHARE

În cadrul unei slujbe ţinute la Catedrala Forţelor Armate, deschisă în urmă cu doi ani la Kubinka, în apropierea Moscovei, Patriarhul Kiril le-a spus unor militari, deopotrivă bărbaţi şi femei, că Rusia este o ţară care "iubeşte pacea" şi care a suferit mult din cauza războiului, informează Reuters și Agerpres.

"Cu siguranţă nu căutăm războiul sau să facem ceva care le-ar putea dăuna altora", a spus liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.

"Însă am fost crescuţi de-a lungul istoriei să ne iubim patria. Şi vom fi pregătiţi să o apărăm, aşa cum numai ruşii pot să îşi apere ţara", a adăugat el.

Citește și: 

Revistă extremistă și anti-UE, distribuită la conferința de la TNB unde Puric a făcut 7.000 € profit

PREVIZIUNI Trupele Rusiei se regrupează în Belarus. Kievul va fi, din nou, sub asediu

În vârstă de 75 de ani, Patriarhul Kiril a mai făcut declaraţii de susţinere a acţiunilor militare ale Moscovei în Ucraina şi consideră războiul un mijloc de apărare împotriva culturii liberale occidentale, pe care o descrie drept decadentă, în special din cauza acceptării homosexualităţii.

Sprijinul său pentru intervenţia militară, în care au murit mii de soldaţi şi civili ucraineni, i-a deranjat pe mulţi membri ai Bisericii Ortodoxe din ţară, dar şi din biserici din străinătate subordonate Patriarhiei Moscovei.

La slujba sa de duminică, Patriarhul Kiril a mai afirmat că este îngrijorat în legătură cu oamenii afectaţi de acest conflict armat.

"Toţi aceştia sunt oameni ai Rusiei Sfinte. Sunt fraţii şi surorile noastre", a declarat el.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te