Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a decis să nu ia parte la evenimentele religioase prevăzute cu prilejul vizitei şefului de la Vatican.
De altfel, Biserica Ortodoxă Bulgară nu participă la dialogul catolic-ortodox. Suveranul Pontif s-a întâlnit însă la Palatul Sinodului cu Patriarhul Neofit şi cu fostul rege Simeon al II-lea. În cadrul acestei întâlniri, catalogată drept „fraternă“, Papa a adresat un mesaj de unitate.
Pe de altă parte, Francisc a fost primit duminică de către premierul Boiko Borisov şi preşedintele Rumen Radev.
El le-a transmis să-şi deschidă inimile în faţa străinilor „Bulgaria, la fel ca alte ţări de pe bătrânul continent, este nevoită să se confrunte cu (…) noua iarnă, o iarnă demografică, care a venit ca o pojghiţă de gheaţă peste întreaga Europă. Scăderea natalităţii, însoţită de un intens flux migratoriu, a dus la depopularea şi părăsirea a numeroase sate şi oraşe“, a atras atenţia el, potrivit Adevărul.
Luni dimineaţă, suveranul pontif s-a deplasat la Rakovski, un orăşel din centrul Bulgariei, pentru a celebra o liturghie în biserica „Inima Preasfântă a lui Isus“ şi a oferi Sfânta Împărtăşanie pentru 242 de copii. În ciuda numărului mic de catolici (1% dintr-o populaţie de 7 milioane), bulgarii ţin în mod deosebit la una dintre cele mai importante figuri din secolul XX ale Bisericii Catolice, Papa Ioan al XXIII-lea.
Din Bulgaria, Papa Francisc va pleca marţi dimineaţă în Macedonia de Nord pentru o vizită de o zi. În Macedonia de Nord, el va efectua o vizită de curtoazie la preşedintele în exerciţiu Gheorghe Ivanov, după care se va întâlni cu reprezentanţi ai autorităţilor, societăţii civile şi corpului diplomatic acreditat la Skopje. De asemenea, Papa Francisc este aşteptat şi în România în perioada 31 mai - 2 iunie.