ALIAȚII LUI PUTIN „Noua nealiniere“ sau insidioasa susținere a Rusiei pe plan global

DE Ovidiu Nahoi | Actualizat: 21.05.2022 - 21:02

Nu toată lumea condamnă agresiunea Rusiei la adresa Ucrainei. Unele țări o susțin, multe se cantonează în ambiguitate, din diferite interese. Acest joc a avut virtuțile sale în timpul războiului rece. Dar acum poate fi periculos.

SHARE

De îndată ce Vladimir Putin a invadat Ucraina, întreaga lume s-a ridicat pentru a condamna agresiunea. Rusia este izolată pe plan global, economic, politic și diplomatic.

Ei bine, această imagine s-ar putea să fie una deformată. Zeci de națiuni de pe toate continentele fie ezită să se poziționeze clar în privința Rusiei, fie se situează de-a dreptul de partea acesteia.

Se face simțită o atmosferă de război rece, cu două blocuri antagoniste și un grup de state care ezită să se poziționeze clar de o parte sau de alta, încercând pe cât posibil să tragă foloase de pe urma ambelor tabere. 

China consideră Rusia un aliat indispensabil

Unele state sunt legate direct de Moscova. Siria lui Bashar al-Assad, de exemplu, al cărei conducător își datorează supraviețuirea politică intervenției militare a Rusiei.

Sau Venezuela, legată politic, ideologic, militar și economic de Rusia. Belarus este demult un stat client al Rusiei.

După protestele masive din 2020, dictatorul Lukașenko mai rămâne la putere doar datorită regimului de teroare pe care l-a instituit, cu susținerea directă a Moscovei.

China consideră Rusia un aliat indispensabil în confruntarea ei cu America și cu Occidentul și pare tentată să dea mai degrabă vina pe Vest pentru declanșarea ostilităților.

Cu câteva zile înainte de invadarea Ucrainei, în preajma deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing, Xi Jinping și Vladimir Putin și-au reînnoit jurămintele de prietenie sinceră. După începerea războiului, Beijingul nu a dat niciun centimetru înapoi de la această poziție. 

Viktor Orban, simpatizant al stilului dur rus

Serbia lui Alexander Vucic este de mult timp un aliat fidel al Rusiei în Balcani și păstrează sentimente amare față de Occident în urma crizei din Kosovo din 1999. 

Vecina sa Ungaria, unde Viktor Orban tocmai și-a reînnoit mandatul de premier, nu s-a opus sancțiunilor economice dictate de Uniunea Europeană, dar mai departe nu susține embargoul asupra petrolului și gazului metan. Budapesta nu și-a ascuns niciodată apropierea politică de Moscova, cele două țări au inițiat proiecte de cooperare economică. 

Viktor Orban este un simpatizant al stilului dur de guvernare al lui Vladimir Putin și, oricum, se situează pe poziții antagoniste cu liderii europeni, care îl acuză de gestionarea fondurilor europene în beneficiul propriei camarile ca și de încălcarea libertății presei și a normelor statului de drept. 

Premierul Viktor Orban este mai apropiat de Rusia decât de UE - Foto: Profimedia Images

Democrația indiană, la rândul ei, client major al industriei ruse de armament, nu s-a alăturat sancțiunilor. 

Într-un turneu recent efectuat în Europa, premierul Narendra Modi, a cărui țară are, de asemenea, interese economice fundamental legate de Occident, a încercat să mai dreagă busuiocul cerând o mobilizare globală în favoarea păcii. Rămâne însă dificil de înțeles cum vede India instaurarea păcii. 

Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită se numără printre principalii aliați americani din regiune, mari importatori de frunte de arme americane. Cu toate acestea, cele două monarhii petroliere nu au condamnat invazia. 

Arabia Saudită, acord de cooperare

Anul trecut, Arabia Saudită a semnat un tratat de cooperare militară cu Moscova, iar relațiile dintre Mohammad Bin Salman și noua administrație americană sunt mai degrabă reci.

Joe Biden a adus în discuție uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi și încălcarea drepturilor omului în Arabia Saudită. De asemenea, Washingtonul a blocat trimiterea unor echipamente suplimentare sofisticate.

Să nu uităm că cele două monarhii nu au răspuns pozitiv apelului președintelui Biden de a crește producția de petrol, spre a sprijini astfel embargoul împotriva Rusiei.

Pe continentul african, țări precum Africa de Sud, Algeria, Tunisia, Mali, Republica Centrafricană refuză, de asemenea, să condamne Rusia. 

Președintele sud-african Cyril Ramaphosa a acuzat chiar NATO pentru declanșarea războiului. Partidul său, Congresul Național African, care guvernează din 1994, a avut legături strânse cu fosta Uniune Sovietică, în timpul regimului de apartheid.

State în mâna Rusiei

Mali și Republica Centrafricană sunt direct la mâna Rusiei, guvernele lor depinzând de sprijinul milițiilor grupului privat Wagner, apropiat de Kremlin.

Algeria își joacă propria carte, șantajând Spania cu oprirea livrărilor de gaze, nemulțumită de ceea ce consideră a fi sprijinul Madridului pentru Maroc, vecin și rival tradițional. 

Nici Egiptul, deși în mod tradițional se numără printre aliații Americii în lumea orientală, nu iese din discreție.

Cairo se teme mai degrabă de efectele războiului asupra securității sale alimentare și împărtășește cu Moscova poziții comune în privința dosarului libian. 

Republicile central-asiatice sunt prea dependente, economic și militar, de Rusia pentru a îndrăzni vreo poziționare fățișă anti-Moscova.

Cu toate acestea, pentru unele dintre ele, bogate în resurse, se deschide oportunitatea de a lua locul Rusiei în livrările de gaz și petrol către europeni.

Azerbaidjanul ar fi în cea mai avantajoasă poziție, dată fiind așezarea geografică, dar pot intra în discuție Kazahstanul și chiar și Uzbekistanul.

De notat că acestea din urmă sprijină umanitar Ucraina și, de asemenea, guvernul uzbek a anunțat că va refuza să recunoască republici separatist înființate pe teritoriul ucrainean. 

Imediat după începerea conflictului, Israelul s-a situat într-o poziție rezervată.

Această reținere a fost explicată prin existența unei înțelegeri tacite cu Moscova, pentru ca aceasta să închidă ochii la atacurile israeliene asupra luptătorilor Hezbollah, în Siria. Grupările sunt susținute de Iran, aliat regional al Rusiei. 

Apoi, în Israel există un mare număr de locuitori proveniți din Rusia, iar sentimentele lor față de Vladimir Putin nu sunt neapărat negative.

În primele zile de la declanșarea invaziei, premierul israelian Naftali Bennet a mers la Moscova pentru a discuta cu Vladimir Putin și a propune un plan de mediere – demers care până acum nu a fost încununat de succes. 

Într-un mod greu de explicat, Kremlinul și-a înstrăinat unul dintre statele care, departe de a-i fi aliat în această aventură, măcar adoptase un ton mai reținut.

S-a întâmplat după ce ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a justificat „denazificarea“ Ucrainei, în condițiile în care președintele Zelenski are origini evreiești, prin faptul că „și Hitler avea strămoși evrei“. 

Declarația a produs furie în Israel și printre evreii din întreaga lume, la fel, a produs indignare în tabăra occidentală.

În aceste condiții, Moscova n-ar trebui să se mai aștepte la prea multe concesii în viitor din partea statului israelian. 

Atmosferă de război rece

Cu atâtea state care ezită să ia o atitudine clară împotriva Moscovei ( atunci când nu o susțin de-a dreptul), se conturează o atmosferă amintind de războiul rece și de mișcarea apărută atunci, a „țărilor nealiniate“ – cu multe state care evită manifestarea sprijinului puternic pentru Occident sau pentru principalii săi rivali de la Moscova și Beijing.

Ideea nealinierii a apărut în anii 1950, având la bază refuzul, sub diferite forme, de aliniere la blocurile rivale conduse de Washington și Moscova.

Printre inițiatori s-au numărat India lui Nehru, Indonezia lui Suharto, Egiptul lui Nasser, Iugoslavia lui Tito și așa mai departe. Dictatorul român Nicolae Ceaușescu și-a manifestat adeseori simpatia față de această mișcare, dar nu a părăsit niciodată blocul condus de Moscova.

Vladimir Putin, la reuniunea Rusia - Africa - Foto: Profimedia Images

Nealinierea a fost văzută ca o modalitate de a păstra autonomia față de politica foarte intruzivă a Moscovei dar și de a rezista puterilor coloniale, prin rămânerea în afara conflictului sovieto-american. Aceste idei și interese au condus la înființarea Mișcării Nealiniate, în 1961.

Era mai degrabă un for de consultări reciproce și prea puțin un „al treilea bloc“ dar își afirma meritul de a fi reușit să adune majoritatea țărilor și populației lumii. 

Într-o analiză consacrată „noii nealinieri“, publicată pe platforma „The Conversation“ de John Ciorciari , profesor asociat de politici publice la Universitatea Michigan (SUA), acesta atrage atenția asupra limitelor mișcării în timpul războiului rece.

Potrivit analizei sale, câteva principii de bază au ghidat mișcarea, inclusiv anticolonialismul, anti-imperialismul, respectul pentru suveranitate și integritatea teritorială, nonagresiune și noninterferență.

Dar de aici au început și dilemele: cum să te poziționezi atunci când un stat puternic încalcă principii fundamentale precum suveranitatea și integritatea teritorială? Ar trebui membrii Mișcării Nealiniate să ia atitudine comună pentru a se opune acestor tendințe?

De multe ori, când interesele superputerilor erau în joc, statele nealiniate nu au reușit să cadă de acord. Liderii din state precum Cuba și Vietnam au văzut puterile occidentale ca amenințări neoimperiale și au fost în mod clar de partea Moscovei, în ciuda aderării la Mișcare. 

Statele conservatoare, cum ar fi Arabia Saudită și Maroc, s-au înclinat constant spre Washington. Mulți au căutat o relativă neutralitate. Aceste diferențe le-au subminat capacitatea de a-și exercita influența colectivă.

În 1979, de exemplu, membrii erau profund divizați cu privire la invazia sovietică a Afganistanului. Cincizeci și șase au votat pentru a condamna invazia sovietică la Națiunile Unite, dar nouă au susținut Moscova și 26 s-au abținut. Aceste cifre sunt remarcabil de similare cu voturile recente privind
Ucraina, observă expertul. 

Diferențele dintre „acum“ și „atunci“

Pentru multe țări, o opoziție manifestă la adresa Rusiei presupune riscuri economice enorme, legate direct sau nu de aprovizionarea cu produse energetice.

Și să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă, într-o zi, China ar decide să invadeze Taiwanul. Dependența economică a multor state de China este chiar și mai constrângătoare decât în cazul Rusiei.

În același timp, aceste state rămân puternic atașate ideii de suveranitate și ordine internațională bazată pe reguli – conștiente fiind tocmai de vulnerabilitatea lor în cazul unui conflict generalizat, cu dimensiuni militare și economice.

Or, Rusia a arătat că un război de agresiune, bazat pe cotropire, distrugeri sistematice, jaf și exterminarea populației locale poate fi o realitate palpabilă a zilei și nu doar un capitol în cărțile de istorie.

Ceaușescu a jucat cartea nealinierii în comunism și s-a întâlnit cu președintele Carter - Foto: Profimedia Images

Ambiguitatea (nu mai vorbim de susținerea fățișă) conferă puterii agresoare siguranța impunității. Rusia trebuie să fi mizat puternic pe asta în perioada premergătoare declanșării invaziei. 

Este adevărat că unitatea pe care Occidentul a demonstrat-o, încă din ziua fatidică de 24 februarie, l-a luat prin surprindere pe Vladimir Putin, care se aștepta să aibă în față o lume democrată divizată și neputincioasă. 

Propaganda Kremlinului, pe de altă parte, nu uită să scoată în evidență numărul mare de state care continuă să aibă o atitudine nuanțată, în disonanță cu un Occident pe care îl acuză că împinge Ucraina în război. 

China, interesată puternic de Taiwan, urmărește cu atenție toate aceste poziționări, având aceeași perspectivă a impunității. Este aceasta în interesul „nealiniaților“? Mai curând, nu.

Lucrurile se complică odată cu amenințarea dinspre Moscova legată de armele de distrugere în masă. În lumea războiului rece, „nealinierea“ își putea avea virtuțile sale, în umbra rivalității a două super-puteri care, în cele din urmă, înțelegeau să asigure un anumit echilibru strategic prin evitarea „opțiunii nucleare“. 

Dacă amenințarea Rusiei de a trece „linia roșie“ se dovedește mai mult decât o mișcare propagandistică, noua „nealiniere“ – în realitate, o acomodare cu agresiunea -  nu rămâne doar inutilă, ci de-a dreptul periculoasă. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.