VIDEO: Kim Jong-un, întâmpinat cu gardă de onoare şi covor roşu la summit-ul cu Trump

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 26.02.2019 - 10:48
Kim Jong- un Foto: Guliver/ Getty Images

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a ajuns marți în Vietnam pentru summit-ul cu preşedintele american Donald Trump în capitala Hanoi, transmite CNN. Acesta a fost întâmpinat cu gardă de onoare și covor roșu.

SHARE

După o călătorie de două zile şi jumătate, parcurgând în jur de 4.500 de kilometri, Kim a ajuns marţi la ora locală 8:15 la staţia Dong Dang în oraşul de graniţă Dong Dang, fiind întâmpinat cu covor roşu. Liderul Coreii de Nord a salutat şi a zâmbit, fiind întâmpinat de oficiali vietnamezi şi de o gardă de onoare pentru ca apoi să se urce în Mercedes-ul său. Gărzile sale de corp au alergat pe lângă maşină în timp ce aceasta pleca, relatează CNN, citat de News.ro.

Toată zona a fost securizată strict, fiind prezenţi soldaţi vietnamezi şi câini poliţişti. Kim este aşteptat să parcurgă cu maşina cei 160 de km către Hanoi, tot drumul fiind închis pentru trafic.

Ruta exactă a liderului nord-coreean nu a fost dezvăluită presei.

Trenul lui Kim a părăsit Phenianul sâmbătă după-amiaza şi a trecut prin oraşul portuar chinez Tianjin duminică, conform Yonhap News. Kim ar fi trecut prin oraşul chinez Wuhan luni la ora locală 07:00 pentru ca apoi să ajungă marţi dimineaţă la Dong Dang.

Agenţia de stat nord-coreeană KCNA a informat cu privire la drumul lui Kim şi a precizat că el este însoţit de negociatorul-şef privind arsenalul nuclear Kim Yong Chol, sora sa Kim Yo Jong şi alţi oficiali de rang înalt.

KCNA a informat că Kim va efectua o vizită oficială „de bunăvoinţă” în Vietnam la invitaţia lui Ngyuen Phu Trong, Secretarul General al Partidului Comunist din Vietnam. Sâmbătă, Vietnamul a informat pentru prima oară că liderul nord-coreean va face o vizită oficială „în următoarele zile”.

Summit-ul, al doilea după ce Trump şi Kim s-au întâlnit în Singapore în 2018, are ca scop continuarea progreselor pentru „dezarmarea nucleară completă a Peninsulei Coreene”.

Trump va ajunge la Hanoi marţi seară, ora locală. Preşedintele SUA va călători la bordul Air Force One.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te