De cealaltă parte, a fost reversul sărbătorii: comemorarea Nakba (Catastrofa, în arabă), marcând exodul palestinian de după declararea independenței israeliene la 14 mai 1948, s-a încheiat cu o baie de sânge.
Aniversarea celor 70 de ani de la crearea statului Israel a fost încununată de recunoașterea Ierusalimului drept capitală de către Statele Unite.
Serbările au început la 13 mai, de Ziua Ierusalimului, când s-a celebrat unificarea orașului în 1967, în urma Războiului de șase zile în care Israelul a învins Egiptul, Siria și Iordania. Atunci, Ierusalimul de Est și Cisiordania au fost încorporate de Israel, după ce se aflaseră, din 1949, sub administrație iordaniană, conform partajului convenit prin acordul de armistițiu.
Chiar dacă Ierusalimul a fost declarat, încă din 1980, capitală reunificată de către Knesset (parlamentul israelian), ONU nu recunoaște anexarea Ierusalimului de Est, pe care-l consideră teritoriu ocupat. Din 1980, de altfel, prin decizia Naţiunilor Unite, ambasadele din Israel au fost mutate la Tel Aviv.
Punctul culminant al aniversării celor şapte decenii de la crearea statului Israel a avut loc cu ocazia Zilei Naţionale, luni, 14 mai, când a fost inaugurată ambasada americană de la Ierusalim, în imediata apropiere a Liniei Verzi care demarca teritoriul israelian și cel iordanian după războiul din 1948. Relocarea propriu-zisă a reprezentanței diplomatice va dura până la finalul anului viitor, conform precizării făcute de vicepreședintele american Mike Pence.
În timpul discursurilor punctate de ovații la ambasada americană, protestele violente de la frontiera dintre Gaza și Israel se soldau cu zeci de morţi și mii de răniți. Demonstrațiile săptămânale au început din 30 martie, la chemarea grupării Hamas, care controlează Fâșia Gaza din 2007, și au culminat în 14 şi 15 mai cu „Marșul marii întoarceri“, în memoria exodului a peste 700.000 de palestinieni în cursul războiului arabo-israelian din 1948.
„Recunoașterea realității“
Chiar dacă a lipsit de la festivități, fiind reprezentat de fiica sa și de ginere, președintele Trump a fost eroul spectaculoasei aniversări. Decizia sa, anunțată la 6 decembrie 2017, ca o „recunoaștere a realității“, după cum s-a exprimat, îndeplinește promisiunea pe care o făcuse în campania electorală.
Nucleul dur al electoratului său, dreapta evanghelică, solicită încă din timpul administrației Reagan transferul ambasadei. Se estimează că 80% dintre albii neoprotestanți l-au votat pe Donald Trump. Evanghelicii consideră că întoarcerea poporului evreu pe teritoriul antic al Israelului, inclusiv în Cisiordania de azi, este premisa îndeplinirii profețiilor biblice, culminând cu Armaghedonul și a doua venire a lui Iisus.
Nu e exclus să fie și un calcul politic în spatele deciziei prezidențiale: la 6 noiembrie anul acesta, americanii vor vota, în alegerile de la jumătatea mandatului, pentru componența Camerei Reprezentanților și a 35 de locuri din cele 100 ale Senatului.
Totodată, în plan intern, atât președintele Trump, cât și premierul Beniamin Netanyahu ies întăriți într-un moment dificil al carierei lor politice, din cauza problemelor cu justiția.
Cert e că Donald Trump a pus capăt tradiției americane de mediere a conflictului istoric dintre israelieni și palestinieni, cele mai notabile reușite fiind Acordurile de la Camp David (1978) și Oslo (1993). De această dată, SUA a ales să pună capăt consensului internațional privind clarificarea statutului Ierusalimului strict ca parte a negocierii unui acord final de pace între israelieni și palestinieni.
De altfel, la 21 decembrie 2017, Adunarea Generală a ONU a votat o rezoluție care condamnă decizia lui Donald Trump de recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a Israelului (128 de state s-au pronunțat pentru, 9 împotrivă și 35, între care și România, s-au abținut).
Totuși, există un temei legislativ american pentru transferul ambasadei. Încă din 1995, Congresul SUA a adoptat Jerusalem Embassy Act prin care solicita recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel. Decizia a fost amânată, în repetate rânduri, de președinții Clinton, Bush Jr. și Obama, care au invocat rațiuni de securitate.
Locul sfânt pentru trei religii
Implicațiile momentului sunt încă greu de estimat, de la planul dreptului internațional, până la riscul escaladării tensiunii în întreaga regiune. Mai ales că problema Ierusalimului reprezintă punctul nodal al disputei israelo-palestiniene.
Dimensiunea demografică și religioasă specifică orașului sfânt pentru trei religii este elocventă pentru complexitatea problemei creării și a eventualei coexistențe a două state între Mediterana și Iordan. Soluția celor două state a fost decisă de Adunarea Generală a ONU, la 29 noiembrie 1947, prin Rezoluţia 181 referitoare la planul de partiţie a Palestinei între un stat evreu și unul arab. Iar Ierusalimul urma să fie pus sub administraţia ONU, ca zonă internaţională.
Astăzi, în Ierusalimul de Vest, din cei 300.000 de locuitori, 292.000 sunt evrei, în vreme ce în partea orientală a orașului, revendicată de Autoritatea Palestiniană pentru a-i fi capitală, populația de aproape jumătate de milion de locuitori e alcătuită în proporție de 60% din arabi și 38% evrei. În Ierusalimul de Est se află Orașul Vechi, unde sunt locurile sfinte.
Orașul Vechi e împărțit, la rândul său, în patru cartiere: creștin (în care se află Biserica Sfântului Mormânt al lui Iisus Hristos); armean; evreiesc (cu Zidul Plângerii, păstrat din Templul lui Solomon); musulman (cu Esplanada Moscheilor, Al-Aqsa fiind al treilea loc sfânt al islamului după Mecca și Medina și fiind considerat de evrei, la rândul lor, ca locul primului templu al Ierusalimului.
De aici, ciocniri periodice între cele două comunități). Acestui puzzle exploziv i se adaugă cei 380.000 de coloniști israelieni stabiliți în ultimele decenii în Cisiordania, factor care complică și mai mult ecuația înființării unui stat palestinian.
Un pariu riscant
Mulți observatori ai scenei internaționale critică acțiunea unilaterală a președintelui Trump, în primul rând pentru că poate compromite șansele relansării procesului de pace. Care șanse însă?
Rămâne să vedem dacă acest nou salt în necunoscut implică și un plan alternativ - în acest caz, pentru ieșirea dintr-un conflict ce pare fără sfârșit. E foarte posibil să nu fi fost deloc întâmplătoare criticile aduse, la final de martie, de prințul moștenitor saudit, Mohammed Ben Salman, în cursul unei întâlniri cu reprezentanții comunității evreiești din New York, la adresa liderilor palestinieni, care „de decenii, au ratat ocazie după ocazie și au respins toate ofertele de pace. E timpul să accepte ce li se propune, să se așeze la masa negocierilor sau să tacă și să nu se mai plângă“.
Spulberând pretențiile palestiniene asupra Ierusalimului și dând Israelului ceea ce visa, e posibil ca Donald Trump să fi sacrificat status-quo-ul în favoarea unei soluții, eventual negociată cu Israel și Arabia Saudită, lidera lumii sunnite. Ar fi răspunsul dezirabil dat celor care-l acuză că tocmai a aruncat o torță aprinsă într-o primejdioasă aglomerare de petrol și praf de pușcă.
E vorba, așadar, de o zonă și o situație extrem de sensibile, în care ar fi fost bine ca România să-și mențină înțeleapta poziție moderată, de dialog și bune relații cu toate părțile implicate, așa cum a fost ea afirmată de peste o jumătate de secol.
Mai ales că Elisabeth Millard, asistenta-adjunctă a șefului Biroului Secretariatului de Stat al SUA pentru Afaceri în Europa și Eurasia, a precizat luni, la București, că administrația americană consideră că e decizia exclusivă a fiecărei țări în parte dacă își mută sau nu ambasada proprie în Israel. Prioritățile pentru România ale noului șef al Departamentului de Stat, Mike Pompeo, vor fi, conform dnei. Millard, „marea provocare de a face față comportamentului inacceptabil practicat de Rusia“ și „concentrarea absolută pe continuarea procesului de eliminare a corupției din societate“. De ce să fie România aruncată atunci într-o vâlvătaie care nu o privește direct și imediat, doar din considerente meschine de rivalitate politică internă?
Pământ în agonie
Gaza, un teritoriu de 360 km², cu 1,88 milioane de locuitori, se află în agonie din cauza blocadei israeliano-egiptene care durează de 11 ani. Șeful Hamas, Yahya Sinouar, avertiza recent: „Gaza e ca un tigru înfometat, care a stat 11 ani în cușcă, care a fost umilit de Israel, dar a scăpat în cele din urmă. Acest tigru se ascunde și nimeni nu știe ce urmează să facă“.
Succes la Eurovision
Oricât ar părea de anecdotic, succesul Nettei Barzilai la Eurovision - a patra reușită a unui artist israelian în istoria concursului - nu e lipsit de o semnificație mai largă: viitoarea ediție a Eurovision se va desfășura la Ierusalim.
