CUTREMUR ÎN SUA/ FBI i-a înșelat pe judecători pentru a putea spiona campania lui Trump

DE Silviu Sergiu | Actualizat: 11.12.2019 - 14:22
James Comey, fostul director al FBI, ar putea răspunde în Justiție pentru deciziile sale partizane Foto: Guliver/ Getty Images
James Comey, fostul director al FBI, ar putea răspunde în Justiție pentru deciziile sale partizane Foto: Guliver/ Getty Images

”Wall Street Journal” publică un editorial asumat de întregul board editorial în care cere anchetarea abuzurilor FBI împotriva unor membri ai staffului lui Donald Trump. Jurnaliștii acuză faptul că FBI i-a înșelat pe judecători pentru a obține mandate de supraveghere a acestora.

SHARE

Newsweek România vă prezintă articolul integral: 

„Presa scrie că raportul inspectorului general al Departamentului Justiției, Michael Horowitz, absolvă FBI de orice vină, dar să nu credeți acest lucru. Raportul dezvăluie o serie de judecăți strâmbe teribile și violări ale procedurilor, ce ar trebui să șocheze orice american care are încredere în cea mai importantă instituție de apărare a legii.

Cititorii pot parcurge singuri concluziile raportului și își pot forma singuri o părere. Noi am citit raportul și considerăm că el confirmă cele mai negre bănuieli despre perioada în care FBI a fost condus de James Comey.

FBI i-a înșelat pe judecătorii Curții de Supraveghere a Spionajului Străin din Statele Unite (FISA) pentru a obține mandate de supraveghere a lui Carter Page, fostul consilier al campaniei lui Donald Trump. Și a făcut asta oferind Curții informații false, furnizate de Christopher Steele, un agent care a lucrat pentru campania lui Hillary Clinton.

(Christophor Steele este un fost ofițer de informații britanic, care a susținut că membri ai staffului lui Donald Trump, printre care și Carter Page, au complotat cu Rusia pentru a oține un avantaj pentru Trump împotriva lui Hillary Clinton, în alegerile prezidențiale - n. red.)

Cum poate cineva, care pune preț pe libertățile civile, să treacă cu vederea peste acest lucru?

Concluzia lui Horowitz că decizia FBI de a iniția o anchetă de contraspionaj împotriva staffului de campanie al lui Donald Trump, în iulie 2016, s-a încadrat în regulile curente al Biroului, este considerată suficientă pentru a absolvi FBI de orice vină.

Totuși, Horowitz a confirmat că, pentru a putea declanșa ancheta, FBI a scurs către jurnaliști prieteni informația despre conversația, din iulie 2016, dintre George Papadopoulos, fost membru al staffului de campanie a lui Trump, și australianul Alexander Downer.

Am aflat apoi, în premieră, că FBI a extins rapid ancheta de contra-spionaj asupra a patru oficiali ai campaniei lui Trump: Carter Page și George Papadopoulos în primă fază, apoi șeful de campanie al lui Trump, Paul Manafort, și fostul șef al serviciului secret al armatei, Michael Flynn.

Ancheta a explodat instantaneu și a fost denumită Uraganul Încrucișat (Crossfire Hurricane). Justificarea FBI a fost, potrivit lui Horowitz, faptul că riscul interferenței rusești în alegerile prezidențiale din 2016 era prea mare pentru a putea fi ignorat.

Totuși, FBI nu a dezvăluit nimănui din stafful lui Donald Trump, sau chiar lui Donald Trump, pe cine sau ce investighează, pentru a limita pericolul interferenței rusești sau pentru ca Trump să ia distanță față de suspecți. 

FBI investiga campania lui Donald Trump, dar a ținut secret acest lucru față de cel ce urma să fie ales în curând președinte.

Abuzurile FBI s-au agravat în legătură cu infamul dosar întocmit de Christopher Steele (despre interferența rusească- n. red.), angajat de o firmă de avocatură să lucreze pentru campania lui Hillary Clinton. Michael Horowitz confirmă că FBI a folosit dosarul Steele pentru a obține, de la Curtea FISA, mandatul pentru a-l spiona pe Carter Page.

De asemenea, Michael Horowitz a descoperit că FBI le-a spus judecătorilor FISA că raportul Steele este credibil, fără a verifica dacă informațiile sunt adevărate sau fără a-i verifica sursele.

Horowitz a găsit nu mai de șapte ”erori și omisiuni” cheie în prima aplicație depusă de FBI pentru a obține mandat, și încă 10 în următoarele trei aplicații.

Aplicațiile din urmă au fost deosebit de șocante, pentru că au ignorat informațiile pe care chiar echipa FBI le-a adunat ulterior, informații care au infirmat și pus sub semnul întrebării raportul Steele.

FBI a ignorat inclusiv faptul că Page a fost, între 2008 și 2013, un ”contact operațional” al unei alte agenții speciale a SUA. Carrter Page a precizat că este vorba de CIA, dar Michael Horowitz nu a confirmat acest lucru, cu toate că a admis că informațiile furnizate de Page se bazau pe sursele sale din Rusia, pe care agenția le-a catalogat drept credibile.

Altfel spus, FBI a folosit, în fața Curții FISA, existența surselor rusești ale lui Carter Page pe post de dovezi ale implicării sale în complotul cu Rusia, cu toate că ”cealaltă agenție” considera rapoartele întocmite pe baza surselor lui Page drept utile SUA.

Michael Horowitz a spus că FBI nu a dezvăluit nicodată această informație judecătorilor FISA.

Raportul constată că mare parte din informațiile inserate în cererile pentru obținerea mandatelor au fost inconsistente, neconforme cu realitatea. Este maniera blândă de a spune că FBI i-a înșelat pe cei patru judecători FISA.

Democrații și presa insistă pe faptul că Michael Horowitz nu a găsit probe materiale sau nu a obținut depoziții care să confirme partizanatul politic al FBI sau faptul că deciziile Biroului au avut la bază motive nepotrivite.

Acest raport arată însă că FBI a adus partizanatul politic din interiorul staffului lui Hillary Clinton în fața judecătorilor FISA, prin intermediul dosarului Steele.

Poate că Michael Horowitz nu a găsit un memo pe care să scrie ”Hai să-l doborâm pe Trump”, dar probele demonstrează că asta a fost intenția lui Steele și, implicit a FBI.

Toate aceste lucruri au avut consecințe politice majore. Faptul că FBI a folosit dosarul Steele a creat impresia că acuzațiile privind complotul Trump- Rusia sunt credibile. Presa a căzut în această capcană.

Horowitz subliniază că investigatorii FBI nu au verificat niciodată alegațiile împotriva lui Page din dosarul Steele. Robert Mueller (procurorul special care a anchetat interferența rusească- n. red.) a petrecut doi ani în căutarea unor probe ale complotului Trump- Rusia și nu a găsit nimic. În tot acest timp președinția lui Trump a fost asediată.

Raportul Horowitz nu trebuie să fie sfârșitul acestei povești mocirloase. Chiar dacă vor fi sau nu puneri sub acuzare, ea trebuie dezvăluiă publicului în totalitate, în special documentele FISA. Judecătorii FISA trebuie chemați în fața Senatului pentru a depune mărturie sub jurământ.”

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te