VIDEO Ed Sheeran depune mărturie în cazul de plagiat la Marvin Gaye. Cum se justifică muzicianul

DE Florin Budescu | Actualizat: 26.04.2023 - 18:16

Muzicianul englez pop Ed Sheeran depune mărturie în cazul de plagiat la o melodie despre care se crede că e mai mult decât inspirată după Marvin Gaye. Cum se justifică muzicianul? „Majoritatea melodiilor pop se potrivesc peste majoritatea melodiilor pop”.

SHARE

Apărând la o curte din New York, cântărețul și compozitorul Ed Sheeran își apără balada "Thinking Out Loud", care seamănă cu melodia lui Marvin Gaye, "Let’s Get It On".

Ed Sheeran, despre posibilul său plagiat

Ed Sheeran și-a apărat creaţia, într-un tribunal din New York, după ce s-a afirmat că ar fi plagiat melodia lui Marvin Gaye, "Let's Get It On", cu propria sa baladă de succes, "Thinking Out Loud".

Procesul este intentat de moștenitorul lui Gaye, pentru "Let's Get It On", Ed Townsend, și a fost intentat inițial în anul 2017. Acesta susține că Sheeran și Amy Wadge au copiat o secvență ascendentă de patru acorduri și ritmul acesteia.

Apărând în persoană în faţa instanţei, Sheeran a mărturisit că "Thinking Out Loud" a fost compusă de el și Wadge, într-o sesiune de scriere colaborativă, inspirată de dragostea dintre bunicii săi.

Citeşte şi: Ed Sheeran a intrat în depresie. Dragostea vieții lui, însărcinată, diagnosticată cu o tumoră

Ben Crump, un avocat al reclamanților (care a reprezentat anterior familia lui George Floyd), a afirmat că un videoclip cu Sheeran interpretând un amestec live la "Thinking Out Loud" cu "Let’s Get It On" a fost o mărturisire de plagiat.

Sheeran a replicat mai târziu, conform The Guardian: „Majoritatea melodiilor pop se potrivesc peste majoritatea melodiilor pop.. Ai putea să treci de la "Let it Be", la "No Woman, No Cry" și să te întorci”, referindu-se la două melodii ale celor de la Beatles și Bob Marley.

Sheeran a continuat: „Dacă aș fi făcut ceea ce mă acuzați pe mine, aș fi un idiot să stau pe o scenă, în fața a 20.000 de oameni, și să fac asta”.

Citeşte şi: Ed Sheeran va susține în 2019 primul concert în România

Când a fost întrerupt de avocatul Keisha Rice, el a spus: „Simt că nu vrei să răspund, pentru că știi că ceea ce voi spune va avea de fapt destul de mult sens”.

Avocatul său, Ilene S. Farkas, a declarat instanței că reclamanții „nu pot deține aceste elemente muzicale comune... Nimeni nu deține elemente de bază muzicale”.

Într-un document scris anterior, echipa lui Sheeran a susținut: „Cele două melodii au în comun versiuni ale unei progresii de acorduri similare și neprotejabile prin copyright, care au fost disponibile gratuit, pentru toți compozitorii.”

Între apreciere şi datorie

Fiica lui Townsend, Kathryn Griffin Townsend, a apărut ca martor, spunând că intenționează să „protejeze moștenirea tatălui meu”, dar a adăugat că a introdus cazul fără tragere de inimă și l-a descris pe Sheeran ca pe „un mare artist, cu un mare viitor”.

Un muzicolog adus de reclamanți a descris acordurile din fiecare melodie ca fiind „practic interschimbabile”, în timp ce recunoaște că sunt ușor diferite.

Un muzicolog de la Sheeran a spus că secvența de acorduri nu este unică și a oferit numeroase alte exemple de utilizare a acesteia, în cântece ale unor artiști precum Donovan și The Seekers.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te