Incidentul a avut loc în iunie, iar avionul a ajuns în siguranță la destinație, potrivit unui oficial al companiei aeriene, citat de The Guardian.
Publicația elvețiană „La Tribune” a relatat că pilotul și copilotul au avut o dispută, la scurt timp după decolare, apoi au început să se îmbrâncească și să se lovească.
Echipajul de zbor a intervenit pentru a-i despărți, iar un însoțitor de zbor a stat cu ei în cabină, pentru a-i supraveghea, potrivit publicației.
Informațiile despre bătaia din cabina de pilotaj au apărut după ce agenția de investigație aeriană a Franței, BEA, a emis miercuri un raport în care spunea că unor piloți Air France le lipsește rigoarea în respectarea procedurilor în timpul incidentelor de siguranță.
Citește și: VIDEO Corespondență Newsweek de pe front: Ucrainenii ripostează cu sisteme Uragan atacurilor rusești
Raportul s-a concentrat pe o scurgere de combustibil în timpul unui zbor Air France de la Brazzaville, Republica Congo, la Paris, în decembrie 2020, când piloții au redirecționat avionul, dar nu au scăzut puterea motorului și nici nu au aterizat cât mai curând posibil, așa cum impune procedura în caz de scurgeri de combustibili.
Avionul a aterizat în siguranță în Ciad, dar raportul BEA a avertizat că motorul ar fi putut lua foc.
În raport au mai fost menționate trei cazuri similare petrecute între 2017 și 2022.
După apariția raportului, Air France a precizat că efectuează un audit de siguranță.
Compania s-a angajat să urmeze recomandările BEA, care includ posibilitatea ca piloții să-și studieze zborurile și manuale de instruire mai stricte cu privire la respectarea procedurilor.
Citește și: VIDEO Scăderea Dunării scoate la suprafață cetatea Noviodunum, locul flotei romane Classis Moesica
Compania aeriană a menționat că are zilnic cu mii de zboruri, dar raportul a menționat doar patru astfel de incidente de siguranță.
Sindicatul piloților Air France a insistat că securitatea este primordială pentru toți piloții și a apărat acțiunile piloților în situații de urgență.
BEA a investigat, de asemenea, un incident din aprilie, care a implicat un zbor Air France care a decolat de pe aeroportul JFK din New York și care a avut probleme de control al zborului la apropierea de aterizare, la Paris.