VIDEO Desfășurare de forțe în România. Spania aduce sute de blindate de război la Steadfast Dart 25

DE Daniel Toșa | Actualizat: 31.01.2025 - 09:12
Desfășurare de forțe în România. Spania aduce sute de blindate de război la Steadfast Dart 25 - Foto: X/ @EMADmde
Desfășurare de forțe în România. Spania aduce sute de blindate de război la Steadfast Dart 25 - Foto: X/ @EMADmde

Desfășurare militară majoră. Spania a realizat una dintre cele mai ample desfășurări logistice din istoria sa militară pentru a participa la Steadfast Dart 25, cel mai mare exercițiu NATO din acest an.

SHARE

Desfășurare de forțe în România. Exercițiul, desfășurat între 10 și 21 februarie în Grecia, Bulgaria și România, implică 10.000 de soldați din statele aliate, dintre care 3.000 sunt spanioli, alături de sute de vehicule, avioane de transport și portavionul Juan Carlos I.

Desfășurare de forțe în România. Spania aduce sute de blindate de război la Steadfast Dart 25

Pentru a aduce în România toate echipamentele necesare, armata spaniolă a folosit un mix de transport maritim, feroviar și aerian.

Două nave au plecat din porturile Cartagena (Murcia) și Almería, având ca destinație portul grec Alexandroupoli, unde echipamentele au fost debarcate și transportate mai departe pe uscat către România.

Un aspect inedit al desfășurării a fost utilizarea a trei trenuri de 500 de metri lungime și 1.000 de tone pentru a aduce 196 de vehicule în România prin Grecia și Bulgaria.

Citește și: Mobilizare masivă NATO: mii de militari și 730 de vehicule militare britanice, în drum spre România

În total, 90% dintre vehiculele tactice ale contingentului spaniol au fost transportate pe cale feroviară.

Trenurile au ajuns în orașele Dumbrăveni și Voila, de unde convoaiele au fost escortate de Legiunea spaniolă și Compania de Căi Ferate RPEI12 a Comandamentului de Ingineri, până la Cincu, unde militarii își vor desfășura operațiunile.

Citește și: Amiral: Războiul din Ucraina, combinație între Primul Război Mondial și războiul viitorului

Pentru completarea transportului, au fost planificate cinci misiuni aeriene cu avioanele forțelor aeriene spaniole, alături de două zboruri civile contractate. În total, forțele spaniole au adus în România 261 de vehicule tactice, 39 de remorciși 58 de containere cu echipamente esențiale.

Exercițiul NATO și rolul strategic al Spaniei

Steadfast Dart 2025 are ca obiectiv principal consolidarea capacității de reacție rapidă a NATO în fața oricăror amenințări la adresa teritoriului aliat, având în vedere situația tensionată generată de războiul din Ucraina.

Acest exercițiu marchează și debutul Forței de reacție rapidă (ARF), o unitate strategică cu un grad ridicat de mobilizare, capabilă să intervină rapid în situații de criză și conflict.

Spania va avea un rol cheie în Componenta de Operații Speciale a NATO, pe care o va conduce până în 2026, prin Comandamentul Comun pentru Operații Speciale (MCOE), unitate cu sediul la baza Retamares, din Madrid.

Pentru a-și îndeplini această misiune, Spania va asigura Cartierul General de Comandament al Componentei de Operații Speciale, echipe operaționale specializate și o aeronavă de transport.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te