Franța spune că războiul ar putea dura câteva luni

DE Alex Darvari | Actualizat: 06.03.2022 - 21:50
„Buldozerul” rus se va impune în câteva luni. Care este singura strategie victorioasă pentru Putin / Indian Times

Într-un interviu publicat duminică pe pagina de internet a ziarului Le Monde, generalul Thierry Burkhard explică că ruşii vor "să-i rupă" pe cei 40.000 de militari ai armatei ucrainene din Donbas de cei 50.000 de militari din restul ţării.

SHARE

Şeful Statului Major al armatei franceze, generalul Thierry Burkhard, consideră că, în prezent, obiectivul Rusiei este de a separa trupele ucrainene care apără provincia separatistă Donbas (estul Ucrainei) de restul forţelor din ţară şi se teme că, în pofida dificultăţilor neaşteptate de care s-a lovit, "buldozerul" rus se va impune la capătul câtorva săptămâni sau luni, transmite EFE.

Citește și: Putin i-a transmis lui Macron că-şi va atinge obiectivele în Ucraina, „prin negocieri sau război”

"Dar pentru a-i izola pe primii de ceilalţi, ruşii vor trebui să recurgă la cel de-al doilea eşalon de forţe", iar acest lucru nu era prevăzut, potrivit generalului francez, care - dincolo de lipsurile logistice - remarcă şi faptul că, aparent, în unele unităţi armate ruse există o problemă de "combativitate".

Problemă pe care generalul Burkhard o atribuie faptului că militarii ruşi nu erau pregătiţi pentru ferocitatea luptelor cărora s-au văzut nevoiţi să le facă faţă.

În ciuda acestor aspecte, generalul francez estimează că "există riscul ca buldozerul" rus să se impună la capătul câtorva săptămâni sau luni, în funcţie de organizarea rezistenţei ucrainene, anunță Agerpres.

Generalul Burkhard recunoaşte că americanii "au avut dreptate" în analiza lor şi atunci când au anunţat că ruşii vor ataca Ucraina.

Franţa credea mai degrabă că "cucerirea Ucrainei va avea un cost monstruos şi că ruşii aveau alte opţiuni" pentru a înlătura de la putere regimul preşedintelui Volodimir Zelenski.

Şi asta în ciuda faptului că francezii - spune generalul Burkhard - credeau că războiul din Ucraina era o opţiune la care ruşii se gândeau încă din vara lui 2021. Francezii aveau informaţii care îi făceau să creadă că ruşii "aşteptau condiţii meteorologice favorabile, adică să vină iarna şi să se facă frig", arată Agerpres. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te