BREAKING NEWS Cancelarul Germaniei solicită ca Uniunea Europeană să fie reformată și extinsă

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 15.10.2022 - 17:54
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei- Foto: France24.com

Cancelarul german Olaf Scholz a lansat sâmbătă un nou apel la reformarea Uniunii Europene, pentru a permite aderarea de noi membri, relatează DPA şi Reuters.

SHARE

Într-un discurs susţinut în cadrul Congresului Socialiştilor Europeni, care are loc la Berlin, Scholz a mai spus că principiul conform căruia este nevoie de unanimitate pentru deciziile legate de politica externă şi politica fiscală ar trebui abandonat treptat, dar a recunoscut că pentru asta va fi nevoie de o mare putere de convingere, informează Agerpres.

"Însă o spun clar: dacă aspiraţia noastră este o Europă geopolitică, atunci deciziile luate cu o majoritate sunt un câştig, nu o pierdere de suveranitate", a declarat cancelarul german în faţa delegaţilor Partidului Socialiştilor Europeni (PES).

Uniunea Europeană îşi va respecta promisiunea în privinţa ţărilor care au primit statutul de candidate, printre acestea numărându-se mai multe state din Balcani, Ucraina şi Republica Moldova, a spus el.

"O Uniune Europeană cu 27, 30, 36 de state şi cu peste 500 de milioane de cetăţeni liberi şi egali poate avea o greutate şi mai mare în lume", a declarat Scholz.

Citește și: S-a aflat primul salariu al Andreei Marin. Îmi ajungea doar de un sacou. La "Surprize" primeam puțin

"Susţin extinderea UE. O extindere a UE spre Est este un câştig pentru noi toţi", a mai afirmat el.

Cu toate acestea, este important ca îngrijorările ţărilor mai mici să nu fie ignorate, a atras atenţia cancelarul german.

Citește și: 24 de persoane trimise în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri și pentru spălare de bani

"În viitor trebuie ascultate îngrijorările fiecărei ţări. Orice altceva ar fi o trădare a ideii europene", a subliniat el.

De la preluarea funcţiei de cancelar, Sholz a făcut din extinderea UE pentru a include Balcanii şi alte state o prioritate a politicii sale externe. Subiectul a căpătat o urgenţă şi mai mare după invazia rusă din Ucraina, care a devenit ţară candidată la UE la începutul verii.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te