Audierile sunt programate în intervalul 28 septembrie - 4 octombrie, la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) din capitala SUA.
Această rundă este foarte importantă deoarece se va axa, pe lângă unele aspecte tehnice și de fezabilitate a proiectului minier, pe cuantumul sumei solicitate ca despăgubire în cazul în care România va pierde arbitrajul.
Compania Gabriel Resources a reclamat România la ICSID pe motiv de încălcare a tratatelor bilaterale de protejare a investițiilor.
Compania solicită ca țara noastră România să fie obligată să îi plătească despăgubiri de aproape 4,8 miliarde dolari ca urmare a blocării proiectului.
Ministerul Finanțelor este cel competent, conform prevederilor OUG 126/2005 să reprezinte România în fața ICSID.
Centrul Internațional de Reglementare
a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID)
Într-un răspuns al Ministerului din data de 18 august a.c., intrat în posesia Newsweek România, se precizează: „În privința etapelor ce urmează a fi parcurse, potrivit regulilor de arbitraj ICSID, după ce prezentarea cazului de către părți va fi completă, procedura va fi declarată închisă, iar tribunalul va pronunța hotărârea într-un interval de timp care depinde de complexitatea litigiului (se poate ajunge chiar și la un an), deoarece hotărârea va fi comunicată motivată părților.”
Potrivit Ministerului de Finanțe, căile ulterioare de atac, în cazul unei soluții defavorabile României, sunt „acțiunea în interpretare, acțiunea în revizuire și acțiunea în anulare.”
Calendar
Litigiul arbitral intentat României de Gabriel Resources la ICSID a parcurs deja o serie de etape după cum urmează:
- Părțile au depus memoriile pe fondul cauzei. În data de 30 iunie 2017 a depus Reclamantul, iar țara noastră, în calitate de Reclamat, pe 24 februruarie 2018.
- A urmat etapa depunerii memoriilor în replică: Gabriel Resources a depus pe 2 noiembrie 2018, iar România, a depus memoriul în data de 24 mai 2019.
- În perioada 2-13 decembrie 2019 a avut loc o primă rundă de audieri orale la sediul ICSID din Washington D.C.
- Pe 10 martie 2020, ICSID a trimis întrebări scrise ambelor părți, pentru clarificarea unor aspecte discutate la audieri, întrebări la care părțile au răspuns în aprilie și mai.
- După audierile de zilele acestea, cele două părți vor depune fiecare concluzii scrise cu privire la discuțiile purtate. Ulterior ICSID pronunță verdictul, care poate dura, după cum spuneam, și un an de zile.
Patrimoniul național
În altă ordine de idei, Gabriel Resources a notificat oficial România că ar putea demara un nou litigiu la ICSID, după ce Guvernul de la București a transmis UNESCO că dorește reactivarea solicitării de înscriere a sitului Roșia Montană pe lista patrimoniului mondial protejat.
Statul român a susținut că aspectele legate de UNESCO nu intră sub jurisdicția Tribunalului ce arbitrează litigiul inițial.
Ideea a fost întărită într-un răspuns al Ministerului Culturii din data de 1 septembrie a.c.
„Referitor la relația dintre înscriererea <<Peisajului minier Roșia Montană>> în lista Patrimoniului Mondial, înainte de finalizarea litigiului, și procesul ICSID, precizăm că înscrierea nu ofera un regim suplimemntar de protecție față de cel instituit prin legislația națională, ori Roșia Montană a fost protejată la monument istoric încă din 1991-1992.”
Pledoaria României
Acum doi ani, în pledoaria sa principală de la ICSID referitoare la pretențiile Gabriel Resources, Statul român a respins acuzațiile companiei potrivit cărora, prin acțiunile și inacțiunile sale, i-ar fi expropriat companiei investițiile în proiectul minier aurifer blocat de la Roșia Montană, provocându-i daune de peste 4 miliarde de dolari.
Avocații țării noastre au arătat, fără să recunoască vreo culpă, că teoretic, în cel mai rău caz, Gabriel Resources ar putea fi îndreptățită la despăgubiri din partea Guvernului doar pentru eventuala întârziere a începerii proiectului, însă în sumă substanțial mai mică.
Gabriel Resources a reproșat statului român că, deși Comisia de Analiză Tehnică a Ministerului Mediului a finalizat analiza proiectului în noiembrie 2011, procedura de evaluare a impactului asupra mediului a fost blocată ilegal de către Guvern, care a refuzat să emită acordul de mediu pentru a „șantaja" RMGC și Gabriel Resources să accepte beneficii financiare mai mari pentru Stat din proiectul Roșia Montană, ceea ce ar reprezenta un „abuz de putere".