Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, prin care toate locuințele din România ar fi trebuit să beneficieze de cadastru gratuit, a început în 2015.
Acțiunea este importantă pentru că ar elimina toate neclaritățile existente în situația clădirilor, pe care de multe ori românii le descoperă la o vânzare sau o moștenire și care nu de puține ori s-au terminat cu scandaluri și procese. De asemenea, ar fi identificate ilegalitățile din domeniu comise în ultimii 30 de ani,
Numai că, după șase ani de implementare, numărul imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară gestionat de ANCPI era de 17.659.384, din totalul estimat de 40.000.000 de imobile, reprezentând 44,15%.
„Din cele 17.659.384 de imobile (situate atât în intravilan cât și extravilan), 4.052.176 au fost cadastrate ca urmare a lucrărilor de înregistrare sistematică, restul de imobile înscrise provenind din înregistrările realizate la cererea solicitanților (înregistrare sporadică)”, arată Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), la solicitarea Newsweek România.
În România, există 3.181 de unități administrativ teritoriale (UAT, adică orașe și comune), dar cadastrarea gratuită este finalizată integral doar în 110, din 29 de județe.
„În 180 de UAT- uri din 33 de județe sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică, având un număr estimat de 1.876.273 de imobile și o suprafață estimată de 1.557.784,9341 de hectare”, menționează ANCPI.
Evoluția înceată a programului vine în contextul în care a fost realizat din bani naționali, dar și din bani europeni, pentru care există riscul să fie pierduți.
Potrivit, Agenției de Cadastru, în momentul de față, situația în România, în privința programului de cadastrare gratuită arată astfel:
- 10 UAT- uri, cu o suprafață de 71.568,48 de hectare, sunt finalizate integral;
- 1 UAT în care 5.446,34 de hectare au fost înregistrate cu finanțare prin POR (suprafața neînregistrată urmează să fie contractată prin PNCCF);
- 112 UAT- uri cu o suprafață estimată de 1.176.367,00 de hectare sunt cu lucrări în derulare;
- 206 UAT- uri, cu o suprafață estimată de 2.315.071,45 de hectare, sunt atribuite ca urmare a finalizării procedurii de achiziție a serviciilor de înregistrare sistematică, urmând a fi încheiate contractele de prestări servicii;
- 331 UAT- uri, cu o suprafață estimată de 1.560.518,00 de hectare, sunt în etapa de pregătire a procedurii de achiziție.
Cine blochează programul de cadastrare gratuită
PNCCF poate fi încheiat cu succes în termenii stabiliți doar cu participarea responsabilă a tuturor entităților implicate în procesul de înregistrare a proprietăților, susține conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în răspunsul pentru Newsweek România.
Primările sunt veriga cheie în desfășurarea programului, deoarece asigură administrarea la nivel local a terenurilor.
„Participarea primăriilor este esențială deoarece acestea trebuie să pună la dispoziția executanților informațiile cu privire la imobile și proprietari, să participe la identificarea proprietăților prin reprezentanți, să informeze corect și complet cetățenii și să asigure participarea acestora la lucrări”, menționează ANCPI.
Potrivit unor surse Newsweek România, de multe ori chiar primarii pun piedică programului național de cadastrare gratuită, tocmai pentru că acesta ar pune ordine în acte, în condițiile în care documentele nu corespund întotdeauna cu situația reală din teren.
De asemenea, o importanță în mecanism o au executanții lucrărilor, persoane autorizate să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie, a căror conduită în relația cu primăria, cetățenii și oficiile de cadastru poate facilita colaborarea eficientă în vederea realizării unor lucrări de calitate și în termenele contractuale, conform ANCPI.
„Autoritățile și instituțiile publice care dețin imobile în UAT- urile care fac obiectul înregistrării sistematice. Neparticiparea acestora la procesul de identificare și de stabilire a limitelor imobilelor conduce în majoritatea cazurilor la tergiversarea procesului și înregistrarea incompletă a informațiilor referitoare la imobile.
Nu în ultimul rând cetățenii, care prin neparticipare sau lipsă de colaborare, contribuie la întârzierea procesului și înregistrarea incompletă sau incorectă a informațiilor despre proprietăți. Există situații în care, după finalizarea lucrărilor și deschiderea cărților funciare, cetățenii sunt nemulțumiți de rezultatele înregistrate, din cauza neparticipării lor la procesul pentru identificarea proprietăților. Corectarea evidențelor implică eforturi materiale și umane semnificative”, susține ANCPI.
Primarii nu sunt dornici ca actele să fie în regulă
ANCPI arată, în răspunsul pentru Newsweek România, că cei care blochează programul sunt chiar cei care ar putea să îl grăbească.
„ Acestor factori care întârzie procesul de înregistrare a imobilelor, li se adaugă aspecte sesizate în activitatea desfășurată până acum de ANCPI:
- lipsa de implicare a primăriilor privind contractarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru întreaga sumă alocată de ANCPI;
- lipsa de interes din partea persoanelor fizice și juridice autorizate pentru contractarea lucrărilor de înregistrare sistematică. Numărul firmelor de cadastru și al persoanelor fizice autorizate să execute lucrări de cadastru care participă cu oferte în cadrul procedurilor de licitație pentru servicii de înregistrare sistematică a proprietăților este foarte mic raportat la cele aproximativ 750 de companii de cadastru și peste 6.000 de persoane fizice autorizate să execute lucrări de cadastru existente în piață.
Precizăm, că în 2020, lucrările de înregistrare sistematică au fost derulate cu întârziere și din cauza pandemiei COVID-19. În perioada stării de urgență persoanele autorizate să execute lucrări de cadastru și-au întrerupt total sau parțial activitatea.
Înregistrarea sistematică implică participarea cetățenilor, a reprezentanților primăriei și ai Oficiilor de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI), ceea ce presupune interacțiunea între aceste persoane și contactul direct cu documentele.
Din acest motiv, sistarea activității cu publicul și cu acești colaboratori a afectat acest proces. În același timp nu au fost realizate, sau au fost amânate unele măsurători iar procesul de colectare a actelor de proprietate a fost limitat sau îngreunat”, susține Agenția.
Toate acestea în condițiile în care, până acum, numai din fonduri europene, au fost achitate, pentru cadastrare, 121.903.041,48 de lei.