A fost vorba deocamdată despre teste pe mare, înainte de livrarea probabilă, în octombrie anul acesta.
Icoana Mărilor este aproape gata de lansare
Icon of the Seas, de la Royal Caribbean International, este un mamut lung de 365 de metri. Adică peste trei terenuri de fotbal dintre cele mai lungi, și va cântări aproximativ 250.800 tdw.
Pentru comparație, este ca și cum ai încerca să ții două turnuri CNN, pe orizontală, pe linia de plutire. Când va porni pe apele Caraibelor, în ianuarie 2024, va duce cu sine, cu tot confortul disponibil, cam 5.610 pasageri și 2.350 de membri ai echipajului.
Piesa de rezistență a vasului va fi cel mai mare parc acvatic pe mare din lume. Denumit "Categoria 6", acesta va avea șase tobogane cu apă, dar oaspeții care doresc o experiență mai relaxată se pot duce la cele șapte piscine și nouă căzi cu hidromasaj ale navei.
Citeşte şi: Epava Titanicului ar putea fi de neexplorat. Scufundările viitoare cu submarine, puțin probabile
Icoana Mărilor este construită la șantierul naval Meyer Turku, unul dintre cei mai importanți constructori naval din Europa, din Turku, din Finlanda.
La începutul acestui an, președintele - director executiv al Royal Caribbean International, Michael Bayley, a declarat presei că nava este pe cale să se alăture flotei Royal Caribbean pe 26 octombrie, înaintea debutului ei pe oceane, anul viitor.
Ca să simplificăm lucrurile: este un fel de SuperTitanic al secolului al XXI-lea. Vasul Titanic avea 269 de metri, adică 100 de metri mai puţin.
Citeşte şi: Dezvăluiri șocante ale personalului navelor de croazieră: Dacă e înghețată în meniu, a murit cineva
Compania deținătoare a celui mai mare vas de croazieră din lume are acum o altă navă din flota Royal Caribbean, Wonder of the Seas , care și-a făcut călătoria inaugurală chiar anul trecut și are o lungime puțin mai mică: 362 de metri lungime, cu doar 18 punți de explorat.
Royal Caribbean International prezintă Icon of the Seas drept vârful evolutiv al liniei de croazieră, folosind cea mai recentă tehnologie și bazându-se pe 50 de ani de învățare din istoria companiei.
„O poziționăm ca idealul vacanței de familie supreme, iar când te dai înapoi și te uiți la toată energia și tot timpul de care a fost nevoie pentru a crea această navă, este uimitor”, a spus Bayley.
În testări
The Icon și-a finalizat primul set de teste pe mare pe 22 iunie, potrivit unui comunicat al Royal Caribbean.
„În timpul primului ei set de teste pe mare, Icon of the Seas a parcurs sute de mile, timp în care principalele motoare, carena, sistemele de frânare, direcția, zgomotul și nivelurile de vibrații au fost toate testate”, se arată în comunicat.
„Totul a fost făcut la timp, așa cum este menționat în program, în ciuda faptului că plecarea ei a fost întârziată din cauza vremii vântoase.”
Vasul all-in-one inclusive
Nava va avea peste 40 de moduri de a lua masa, de a bea si de a te distra, dintre care multe sunt incluse in tariful de croazieră. Cu 20 de punți și opt cartiere de explorat, ideea este să satisfacă orice tip de vacanță, cu totul, de la zone dedicate familiilor tinere, până la spații destinate doar adulților, cum ar fi primul bar cu piane de duel al Royal Caribbean International.
Există 28 de tipuri diferite de cazare, cu mai multe categorii pentru familii, mai multe amenajări cu vedere la ocean și mult spațiu pentru călătorii în grup.
Linia de croazieră spune că este cel mai lung interval de timp pe care l-a dedicat vreodată „proiectării bazei plutitoare de turism perfecte”. Icon of the Seas este de asemenea prima navă a Royal Caribbean International alimentată cu gaz natural lichefiat (GNL) și tehnologie cu celule de combustibil, ca parte a trecerii companiei către un viitor bazat pe o energie curată.