Această afacere are însă povestea ei, poveste pe care am vrut s-o aflăm de la Mirabela Miron, fondatoarea grupului de firme AVISSO.
De ce ați ales acest domeniu și cum a fost la început?
Mirabela Miron: Contabilitatea este activitatea cu care am început și care continuă să dețină o cotă importantă în portofoliul nostru de servicii, având constant un număr de circa 400 de clienți, preponderent din zona Moldovei. Contabilitatea a fost a doua alegere profesională a mea, iar dacă nu s-ar fi produs la timp această reconversie, probabil că astăzi m-aș fi aflat la catedră, în învățământul preuniversitar, predând geografia. Cu timpul, am extins și aria de servicii în sprijinul companiilor locale.
Atunci când oferi servicii de contabilitate, dincolo de întocmirea balanțelor și raportările către ANAF, ajungi să înțelegi în profunzime nevoile unui antreprenori și să găsești împreună cu aceștia soluții la problemele cu care se confruntă acesta zi de zi. Și nu sunt deloc puține!
Este motivul pentru care, în prezent, prin intermediul unui grup de firme reunite sub brandul AVISSO am creat câteva departamente care funcționează sub coordonarea mai multor manageri care au în subordine echipe în funcție de specific: consultanță în afaceri, finanțări nerambursabile, servicii financiar-contabile, audit, resurse umane, precum și comunicare. Astfel, reușim să le oferim clienților noștri soluții integrate și personalizate – pot fi accesate și individual, dar și ca pachet.
De-a lungul anilor am construit relații de încredere care ne-au impus în piață, un lucru pe care îl datorăm în mod direct unei echipe de excepție. Dincolo de managementul grupului de firme și de planurile noastre de dezvoltare, nu am fi ajuns unde suntem astăzi fără încrederea pe care clienții noștri le-o acordă tuturor colegilor consultanți în afaceri, consultanți în finanțări nerambursabile, auditori, experți contabili, contabili autorizați, specialiști în marketing și comunicare.
Toate serviciile pe care AVISSO le oferă au un numitor comun: vin în sprijinul companiilor mici și mijlocii, osatura economiei românești. Ca business local, ne-am dedicat energia și experiența pentru a-i ajuta cât mai mult pe antreprenorii români care asigură locuri de muncă, se zbat pentru a-și dezvolta afacerile într-un mediu tot mai concurențial, pe o piață care continuă să fie una în curs de așezare și cu provocări legislative și logistice continue. Meseria de „antreprenor în România“ ar trebui să fie trecută în clasamentul celor mai riscante și stresante din lume!
Care au fost momentele mai bune si care au fost momentele mai puțin bune?
Mirabela Miron: Toate momentele sunt bune atunci când reușești să le împărtășești cu o echipă care îți împărtășește viziunea și care te ajută în fiecare zi să devii cu însuți mai bun. Am vorbit adeseori despre valoarea echipei și despre faptul că noi, ca antreprenori, fără aceasta nu am reuși să facem nimic, chiar cu riscul de a-mi atrage ironii sau pentru că am fost văzută ca fiind prea idealistă.
Din păcate, chiar și după aproape 3 decenii de capitalism, antreprenorul român nu are imaginea pe care o merită, nu am reușit la nivel de mental colectiv să facem în totalitate trecerea de la depreciativul „patron“ la antreprenor. Se spune că reușitele aparțin întregii echipe, pe când eșecurile sunt doar ale proprietarului unei afaceri. Poate că este cam mult spus, dar din activitatea noastră din ultimii 12 ani, timp în care am interacționat cu sute, dacă nu peste o mie de oameni de afaceri români, am învățat să apreciez experiența lor și să realizez și mai mult riscurile pe care și le iau antreprenorii și responsabilitatea pe care o au nu doar față de angajații lor, ci și față de familiile lor care depind de salariile pe care aceștia le oferă.
Ca să rezum – întotdeauna este un moment bun în planul personal și al business-ului atunci când reușim, ca echipă, să facem mai bună, mai... „suportabilă“ viața tuturor proprietarilor de afaceri care ne sunt parteneri în economia locală.
Momentele mai puțin bune, pe care le depășim întotdeauna prin efortul echipei noastre, țin de permanenta schimbare a legislației fiscale, de birocrația în continuare foarte mare în domeniul accesării fondurilor nerambursabile europene și, uneori, de lipsa unor obiective de business mai bine conturate din partea celor care urmăresc să atragă o finanțare. Orice modificare a Codului Fiscal (sunt de ordinul sutelor într-un an!) sau în legislația muncii pun presiune mare pe zonele de contabilitate și resurse umane.
Răspundem în mod direct pentru corectitudinea tuturor raportărilor realizate în numele clienților noștri și ne asumăm greșelile, inclusiv din punct de vedere financiar dacă acestea ne-ar fi imputabile la un moment dat. Și atunci presiunea este dublă: pe de o parte, trebuie să informezi în permanență clientul în privința tuturor modificărilor fiscale care îi afectează activitatea, iar pe de alta trebuie să te asiguri că implementezi fiecare dintre sutele de modificări ale Codului Fiscal pentru clienții tăi. „Simpla“ trecere a contribuțiilor de la angajator la angajat a presupus pentru orice departament de resurse umane un efort consistent, cu atât mai mult în cazul AVISSO, unde gestionăm activitatea de resurse umane în mod externalizat pentru companii locale, dar și pentru birourile locale ale unor multinaționale.
Lucrurile nu sunt mai simple atunci când vine vorba despre sprijinirea companiilor în atragerea de fonduri europene, de la elaborarea dosarului de finanțare și până la etapa de implementare. Este foarte greu să îi explici unui client cum este posibil ca între momentul aprobării unui proiect și până la semnarea contractului de finanțare să treacă și un an și jumătate, așa cum, din păcate, se mai întâmplă.
Așa cum a recunoscut în multe rânduri chiar și comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Crețu, birocrației europene i se mai suprapune și cea a instituțiilor românești, fapt ce determină, între altele, și aceste cifre relativ reduse privind absorbția fondurilor care ni se comunică din timp în timp. Procesul de autorizare a autorităților de management în domeniul proiectelor europene a durat o veșnicie pentru actualul exercițiu financiar, cu efecte directe asupra economiei și asupra noastră, a companiilor de consultanță. Lansarea apelurilor pentru proiecte se întâmplă să fie anunțate pentru anumite date, iar pe măsură ce se apropie deadline-ul, acestea sunt amânate și riscă să devină un soi de „Fata Morgana“. Fără a fi vina ta, a consultantului, riști să devii personajul negativ din celebra povestire cu „Petrică și lupul“.
Oferă România în momentul de față condiții fiscale atractive pentru investitori?
În România nu atât valoarea taxelor este problema fundamentală, cât lipsa de predictibilitate a acestora. Oricărui investitor îi este cel mai frică de țintele aflate în continuă mișcare, acesta va dori să își fundamenteze pe cifre foarte clare un plan de afaceri înainte de a trece la implementarea unei investiții.
Multinaționalele nu așteaptă luna decembrie pentru a-și construi bugete, este un proces care durează mai multe luni și se fundamentează, să spunem, pe realitatea fiscală a lunii septembrie. Politicile fiscale de la noi nu țin, din păcate, nici măcar de viziuni de dreapta sau de stânga.
În 2015, un guvern care are și astăzi aceeași culoare politică a emis un Cod Fiscal despre care s-a spus că măcar 5 ani nu va fi modificat absolut deloc. Ceea ce s-a întâmplat mai apoi știm cu toții. Toți investitorii străini cu care venim în contact și ne solicită servicii de consultanță ne cer nouă garanții că Guvernul nu va modifica taxele și impozitele! Cum am putea oferi astfel de garanții, pe ce temei?
Ce ar trebui să se schimbe?
Câteva lucruri extrem de importante: previzibilitate în domeniul politicilor fiscale, mai multă eficiență în la nivelul instituțiilor cu atribuții în gestiunea finanțărilor nerambursabile, un climat public și politic în care crizele să fie excepția, iar nu regula, o administrație publică deschisă în permanent către mediul privat și către investiții. România în Anul Centenar ar trebui să fie una pro business, orientată spre dezvoltare prin intermediul politicilor publice și a investițiilor în infrastructura mare.
Care este implicarea dumneavoastră in proiectul RePatriot?
De-a lungul anilor, am încercat să mă implic foarte mult în proiectul RePatriot, unul în care cred și căruia am rămas devotată. Mi-a oferit prilejul de a fi conectată cu realitatea Diasporei românești din Europa, dar și oportunitatea de a cunoaște comunități românești în care nu fusesem niciodată – prin intermediul Zilelor Diasporei, care au loc în fiecare an în luna august.
Este un proiect care m-a inspirat și pe care am dorit să îl aduc în Iași prin intermediul RestartHome, o platformă dedicată în primă fază ieșenilor care doresc să se repatrieze prin antreprenoriat. Am înființat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, prin intermediul Asociației O Șansă pentru Fiecare și în parteneriat cu Romanian Business Leaders – RePatriot – un birou RestartHome prin intermediul căruia oferim consultanță de specialitate în atragerea fondurilor nerambursabile, pro bono, ieșenilor care vor să revină acasă și vor să își deschidă o afacere. Prin proiect, Primăria Iașului s-a angajat să îi ajute pe aceștia în mod activ prin a-i feri, pe cât posibil, de capcanele pe care birocrația noastră le întinde de multe ori acestor oameni.
Am răspuns și altor administrații locale, este – spre exemplu – cazul Romanului și am preluat solicitări. Echipa executivă a RePatriot a centralizat și transmis spre noi, de asemenea, întrebări de la românii din Diaspore privind oportunitățile de afaceri din România. Suntem zilnic prinși în vîrtejul scenei politice și economice și poate că realizăm destul de puțin că România de azi nu mai seamănă deloc aproape cu România de acum un deceniu sau mai multe, evoluția nu poate fi negată, iar oportunitățile care există aici nu mai pot fi regăsite într-un Occident mult mai așezat, unde piața începe să ajungă la saturație. În România totul este încă de clădit, iar seriozitatea și lucrul bine făcut chiar pot face diferența.
Așa cum o spun adeseori colegii mei din RePatriot, nu banii pe care i-ar aduce românii repatriați în economia națională sunt importanți, cât expertiza pe care aceștia au căpătat-o trăind în Vest, obișnuința de a face lucrurile temeinic, nu „pe scurtătură“, felul deschis și constructiv în care își pot construi și consolida echipe aici, inspirându-i, în același timp, și pe antreprenorii din țară.
Pentru efortul pe care îl facem de peste un an sub sigla RestartHome trebuie să le mulțumesc tuturor colegilor mei consultanți care au preluat mesajele românilor din Diaspora și le-au oferit pro bono îndrumare și răspunsuri.
Cele mai emoționate momente sunt acelea în care ne contactează părinții românilor care muncesc în străinătate, care urmăresc presa și aud că există oportunități de finanțare pentru deschiderea unor mici afaceri, fie prin programe precum Diaspora Start-Up ori chiar Start-Up Nation. Ne contactează din proprie inițiativă, cu multă speranță, în ideea că le vom oferi soluția mult visată pentru a-și putea vedea copiii întorși acasă.
În același timp, trebuie să fim realiști. Avem milioane de români în străinătate și nu ne putem imagina că vor putea cu toții să se repatrieze prin antreprenoriat. Dacă deschiderea unei afaceri și menținerea ei ar fi cel mai simplu lucru de pe lume, atunci nu am mai avea deloc angajați. În urma primelor discuții, mulți dintre cei cu care intrăm în contact și care ne cer sprijinul renunță pentru că înțeleg riscurile la care trebuie să se supună pentru a deveni antreprenori în România, dar majoritatea sunt riscuri pe care le-ar avea în orice țară din Europa de Vest.
Pentru un român, un job bine plătit în străinătate înseamnă și lipsa grijei de mâine, înseamnă posibilitatea de a trăi într-o societate așezată și un parcurs profesional predictibil. Este de la sine înțeles că nu toți vor face pasul repatrierii prin antreprenoriat. Rolul nostru este însă să le oferim răspunsuri atunci când le caută și să-i inspirăm pe cât mai mulți prin propriul exemplu – acela că, în ciuda tuturor greutăților, poți reuși și acasă!
Ce planuri de viitor aveți?
AVISSO este de mai bine de un an și în București, unde sunt tot mai mult prezentă și unde alături de colegii mei de aici dezvoltăm activitatea de consultanță în afaceri și finanțări nerambursabile, am identificat deja parteneri și suntem în căutarea altora în permanență.
În paralel, avem în curs o serie de investiții în zona de producție, servicii, precum și a dezvoltării de software.
Cum stați cu timpul liber?
Mai rămâne foarte puțin timp pentru hobby-uri, având în vedere că suntem într-o perioadă în care lucrăm foarte mult pentru a ne dezvolta activitatea și a crește AVISSO în mod sustenabil. Tot timpul care rămâne (mult prea puțin față de cât mi-aș dori!) le este dedicat celor două fete minunate ale mele, Maia și Sofi, care anul acesta au început să meargă la clasa pregătitoare. Și lor, și mie ne este foarte greu să stăm departe unele de altele în perioadele în care trebuie să fac deplasări foarte dese.
Cine este Mirabela Miron
Mirabela Miron este antreprenor, expert contabil şi auditor financiar, fondatoarea grupului de firme AVISSO, care oferă servicii de consultanţă în afaceri unui număr de peste 400 de companii. Este vicepreședinte al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați – filiala Iași, precum și reprezentant pentru Regiunea de Nord-Est al Uniunii Generale a Industriașilor din România - UGIR.
Este o promotoare ferventă a dezvoltării economice a Iaşiului şi a regiunii Moldovei.
S-a dedicat ca voluntar, dar şi finanţator, cauzelor de responsabilitate socială. Membră a Romanian Business Leaders, preşedintă a Asociaţiei O şansă pentru fiecare, prin intermediul căreia a iniţiat RestartHome, inspirat din activitatea proiectului RePatriot, din echipa căruia, de asemenea, face parte. În calitate de antreprenor, înţelege să fie permanent implicată în problemele comunităţii şi un observator atent al fenomenelor macroeconomice. Cu toate acestea, nu a părăsit niciodată pasiunea pentru fiscalitate, domeniu în care continuă să ofere consultanţă partenerilor de afaceri, dar şi la solicitarea mass media şi în cadrul evenimentelor de profil.