Cea mai mare scădere a prețului petrolului, din 1991. Arabia Saudită a pornit războiul prețurilor

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 09.03.2020 - 11:40
Foto Getty Images

Turbulența vine după implozia alianței petroliere dintre OPEC și Rusia, care a avut loc vineri.

SHARE

Prețurile la petrol au suferit o prăbușire istorică duminică târziu, după ce Arabia Saudită a șocat piața prin lansarea unui război al prețurilor împotriva fostului aliat Rusia, notează  CNN.

Prețurile petrolului din SUA a coborât cu până la 27%, până la un nivel minim în ultimii patru ani de 30 de dolari pe baril, în timp ce traderii se pregătesc pentru decizia Arabiei Saudite de a inunda piața cu petrol brut, în încercarea de a recapata cota de piață.

Petrolul brut se comercializa deja cu 22% mai puțin față de perioada anterioare, cu până la 32 dolari pe baril. Indicele Brent brut, reperul global, coborâse, de asemenea, cu 22%, la 35 dolari barilul.

Prețurile la petrol se îndreaptă astfel cu viteză spre cea mai proastă zi din 1991, potrivit Refinitiv, citat de CNN.

Turbulența vine după implozia alianței petroliere dintre OPEC și Rusia, care a avut loc vineri.

Citește și Războiul petrolului dintre Arabia Saudită și Rusia lovește bursele, afectate deja de coronavirus

Rusia a refuzat să se alăture eforturilor OPEC de a salva piața de petrol, afectată de criza coronavirus, prin reducerea producției. Eșecul reuniunii de la Viena a șocat lumea petrolieră, provocând vineri o scădere de 10% a prețurilor petrolului.

Asta în condițiile în care piața a intrase deja într-o situație complicată, căci din cauza crizei coronavirus s-a înregistrat scăderea bruscă a cererii de brut.

Ca reacție la refuzul Rusie, Arabia Saudită a reacționat  în weekend. Regatul și-a micșorat prețurile oficiale de vânzare pentru aprilie cu 6 până la 8 dolari, potrivit analiștilor, în încercarea de a prelua cota de piață și de a intensifica presiunea asupra Rusiei.

Cea mai mare scădere procentuală de o zi a prețurilor petrolului din SUA, în acest secol, s-a produs în septembrie 2001, când au scăzut cu 15%, conform statisticilor Refinitiv.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te