Articolul este pus la capitolul știri și vrea să demoleze muzica modernă.
„Din cauza lipsei de spațiu și a diversității lor, nu vom detalia aici caracteristicile fiecărui curent în parte, ci ne vom concentra în principal pe studiile științifice privitoare la efectele ascultării acestor genuri muzicale asupra comportamentului și sănătății”, zice autorul care găsește timp să dea drumul la elucubrații:
„Un studiu a investigat efectele fiziologice și psihologice ale muzicii techno, în scopul cercetării existenței unor modificări comportamentale produse de ritmurile acestui gen muzical. Astfel, șaisprezece subiecți sănătoși psihosomatic – opt băieți și opt fete, cu vârste de 18 și 19 ani – au fost expuși, în ordine aleatoare, la muzică techno sau la muzică clasică, timp de câte 30 de minute. S-a observat că, în urma ascultării muzicii techno, a crescut semnificativ rata bătăilor inimii, presiunea sistolică a sângelui și s-au înregistrat modificări semnificative ale stărilor emoționale”.
Apoi, autorul se dezlănțuie
„Un alt studiu a evidențiat faptul că muzica house produce impotență. Cercetările, realizate de un grup de oameni de știință din Roma, au găsit că 66% dintre tinerii italieni suferă de disfuncții sexuale în urma ascultării acestui gen de muzică. Studiul a cuprins 500 de tineri italieni cu vârste între 16 și 24 de ani care frecventau cluburile în care se asculta muzică house. Unul dintre autorii studiului, medicul psihiatru Willy Pasini, declara că aceste efecte se datorează în principal „puternicii componente ritmice” a acestui tip de muzică, iar cercetătoarea Chiara Simonelli de la Universitatea Sapienza din Roma afirma că „muzica ce se ascultă în cluburi produce o stare alterată de conștiință, care distrage atenția creierului de la grija pentru funcțiunile sale vitale.”, explică reprezentanții Electrecord.
Fără argumente
Dar autorul nici nu are nevoie de așa ceva când zice clar: „Cu toate acestea, mulți dintre tinerii ce ascultă acest gen de muzică consumă droguri euforizante, în special speed, ecstasy și cocaină”.
Și apoteotic încheie: e un cult păgân
„Această afirmație pătrunzătoare a cercetătorului expert în religiile păgâne nu arată altceva decât că muzica electronică (EDM), la fel ca și celelalte curente din muzica contemporană, este pentru tinerii din ziua de azi un substitut pentru închinarea adusă lui Dumnezeu, un nou cult care preamărește disoluția sufletească și aduce adorație vrăjmașului omenirii. Locul muzicii moderne este în cultura morții ce înrobește curăția tinerilor, înlănțuindu-le frumusețea trupească și sufletească și aducându-i victime supuse stăpânului întunericului…
Aceleiași culturi a morții îi aparține și o mare parte din muzica electronică de dans (EDM), cu toate curentele și subgenurile sale (disco, electro, house, breakbeat, eurodance, techno, acid, rave, gabber, hardstyle, hardcore, frenchcore etc.)”, spune autorul
textul complet AICI
Ce este Electrecord
Povestea noastră începe în 1932, când comerciantul evreu Nathan Mischonzniki cumpără din Germania mai multe echipamente de producție și le aduce în România. El pune bazele fabricii de discuri Electrecord, un nume care va intra în legendă în deceniile următoare.
Până în 1937, compania nu are un studio propriu de înregistrare și se limitează la multiplicarea plăcilor produse în străinătate. În această perioadă, chiar și înregistrările românești se fac peste hotare, la firma germană „Kristall”. După cinci ani de la inființare, Electrecord începe să producă primele materiale muzicale în studioul propriu.
Până la sfârșitul războiului, compania produce aproximativ 70 de mii de discuri anual, iar principalii clienți sunt Radioul, Ministerul Propagandei și Societatea Compozitorilor Români. Electrecord mai colaborează și cu renumitele case de producție „Columbia” și „Odeon”, dar editează și materiale publicitare pentru firme comerciale.
Anii de glorie
În 1948, societatea este naționalizată, după care utilajele și tehnologiile îi sunt modernizate. Tirajele cresc, iar din 1956 apar și discurile de vinil, în paralel cu plăcile de ebonită. În 1967 se trece la imprimarea exclusivă pe discuri de vinil și se pune în practică o metodă de înregistrare pseudo-stereofonică (uneori orchestra era repartizată pe un canal, iar vocea pe celălalt). Anii ´70 sunt caracterizați prin înregistrări de o calitate îmbunătățită (dar slabă, în raport cu producțiile occidentale), precum și prin tiraje de ordinul zecilor de mii de copii lunar. Înregistrările se făceau, de acum, în studioul ce avea să se numească mai târziu „Tomis”, după fostul cinematograf ce se aflase în clădirea respectivă. În 1973 apar primele discuri stereo, compatibile însă și cu pick-up-urile mono. În anii optzeci, tirajul anual ajunge la 6 – 7 milioane de copii.
Încep să fie produse variante pentru străinătate ale unor discuri, cu textul recântat în limba engleză, precum și ediții pe casete audio. Anul 1983 aduce o nouă retehnologizare a liniei de producție, fiind aduse utilaje din Suedia.
Prin cenușa tranziției
După 1990, „Electrecord” a intrat treptat în declin, o dată cu apariția concurenței și cu încetățenirea CD-urilor. Societatea s-a găsit în impas în jurul anului 1996, când producția a stagnat din lipsă de cereri, însă doi ani mai târziu a fost salvată prin achiziționara utilajelor sale de către o societate britanică contra sumei de 40 de mii $ și prin vinderea clădirii în care se afla fabrica. Cu acești bani a fost cumpărat un studio de înregistrări performant.
