Am văzut Teambuilding, filmul despre colegii tăi de birou și rivalitatea dintre București și Ardeal

Ce au făcut Bromania, Micutzu, Adrian Nicolae, Şerban Pavlu și Anca Dinicu de au avut un asemenea succes.

Răspunsurile pot fi variate, însă un lucru este cert. Cei care au lucrat în corporații au înțeles cel mai bine subtilitățile din film, acțiunile și competiția internă și modul cum se raportează colegii în funcție de regiunea geografică.

Cum traduci din limba corporatistă?

Termenul utilizat în „Teambuilding” drept „kind reminder” are de fapt o altă cotonație în „limba corporatistă”. Dacă în mod normal acest termen se referă a o aducere aminte a unui lucru într-un mod cât se poate de official și „politically correct”, de fapt el este mai mult o apostrofare, un fel de „hai bă dracu odată cu raporatele alea că stau după tine de 10 ani …și așa stai toată ziua și o freci pe la cafele și țigări”.

Un alt element expus în față de comedia „Teambuilding” este acel „politically correct”, un termen puțin utilizat în România dar foarte popular în Statele Unite și Europa. Un termen care se referă în „corporateză” la acea „robotizare” specifică a corporatistului care trebuie să se comporte după un tipar bine stabilit și delimitat în companie. Care trebuie să vorbească într-un fel foarte oficial, de cele mai multe ori cu un limbaj de lemn și într-o combinație de rom-gleză care devine obositoare pentru un „intrus”.

Filmul prezintă tot felul de clișee corporatiste și-l face pe privitor să se identifice cu unul dintre personaje.

De la genul de angajat care stă prea mult la serviciu, dar care nu primește nici pe departe aprecirea superiorilor, la angajatul „sef” neoficial care cunoaște „dedesupturile” companiei dar care s-a plafonat și nu mai are chef de schimbări sau colega aia singură printre băieți care e percepută de colectivul masculin ca fiind un bărbat, șeful ala sictirit și cu atitudine superioară..genul de sef care încă consideră că angajații sunt niște sclavi și nu-I vede ca pe niște parteneri.

Ce înseamnă teambuilding?

Teambuilding-ul este una dintre activitățile specifice ale unei corporații. Acest eveniment este sărbătorit anual sau chiar și două ori pe an. El în mod oficial are ca scop „sudarea relațiilor dintre angajați”, omogenizarea echipei și de regulă se face într-un mediu neutru (la munte, la mare sau chiar în străinătate).

În mod neoficial este o petrecere de 3 zile și 3 nopți stropită cu alcool și droguri din belșug. O escapade cu colegii care leagă multe relații intime, colegii de ieri devin iubiții de mâine. Lucruri despre care se vorbește în bisericuțele formate în funcție de departamente, dar care în mod oficial continuă să se comporte ca și cum între ei ar fi doar o relație de colegialitate și nimic mai mult.

În general departamentele care nu se ocupă în mod direct de partea vânzări tind să se creadă superioare și îi privesc pe ceilalți ca pe niște oameni inferiori, în timp ce departamentul de sales (vânzări) sunt mai degrabă sufletul petrecerii.

Bătălia orașelor. București vs. toată țara

Într-un teambuilding se fac jocuri de echipă care și în care sunt implicați mai toți cei prezenți. Aici vine concurența veșnică dintre București și „restul lumii”. „Colegii” din București vor fi întotdeauna artizanii petrecerilor, vor da startul distracției și vor fi în centrul teambuildingului, lucru care de cele mai multe ori îi atrage admirația și totodată antipatia colegilor din orașe „mai linistite”

Cei de la Cluj sau din zona Ardealului sunt mereu apreciați de board-ul companiei pentru că ei par „ăia serioși. ăia care fac treabă și se comportă exemplar”, Cei din Moldova, sunt recunoscuți mai degrabă ca „bețivani”, iar cei din Oltenia au o „dublă” calitate „scandalagii și bețivani”

Lupta pentru supremație se va da mereu între București și Cluj. Bucureștenii sunt cunoscuți în coporațiile mari ca fiind „aia leneși cu bani” dar dacă-I calci pe coadă se mobilizează toți și „miscă munții” din loc.

Cam pe acest calapod a fost construit și filmul „Teambuilding” care prezintă o imagine cât se poate de reală în anumite aspecte a vieții din corporații. Mai mult decât atât publicul a ales să dea curs invitațiilor actorilor principali din film de a merge la cinema și de a plăti un bilet pentru a crea un comportament de consum pentru publicul de film din România. 

Personajele interpretate de Micutzu, Adrian Nicolae, Bromania și Anca Dinicu au făcut deliciul publicului și chiar dacă unii spun că „ce prostie e asta”, „un film de rahat”, „e clar .. un al film românesc prost”.. este clar că nu au înțeles mesajul.