Un matematician de origine română de la Princeton, Sergiu Klainerman, explică de ce va vota Trump

DE Mircea Marian | Actualizat: 03.11.2020 - 13:04
Sergiu Klainerman Foto: Facebook

Matematicianul Sergiu Klainerman, născut în 1950 în România și care acum predă la Universitatea Princeton, a publicat, în Newsweek SUA, un comentariu intitulat “Why I will vote for Trump“.

SHARE

“În ziua de astăzi este considerată o mișcare sinucigașă ca un universitar să declare fățiș astfel de lucruri. Se spune că 95% din universitarii din SUA îl disprețuiesc pe Trump, iar majoritatea celor 5%, care ar putea fi de acord cu mine, nu ar recunoaște niciodată public acest lucru.

De ce fac asta, atunci? Ca refugiat dintr-o fostă Românie totalitară, comunistă, mă simt obligat moral să reacționez și să demonstrez că universitarii nu trebuie să gândească și să acționeze dintr-un conformism deplin“, a arătat Klainerman. 

El a explicat că a învățat să distingă între ceea ce spune actualul președinte al SUA și ceea ce face.

“Sunt în favoarea majorității deciziilor lui în politica externă, de la retragerea din acordul climatic de la Paris la acordul nuclear cu Iranul. Sunt în mare parte în favoarea programului său de dereglementare, reformei sale fiscale, candidaților pe care i-a numit la Curtea Supremă și chiar eforturilor sale eșuate de a înlocui Obamacare  (n.trad. – programul de asistență medicală de stat instituit de Barrack Obama). Îl felicit pentru faptul că este dispus să atace China pentru politicile ei comerciale și repetatele furturi intelectuale, așa cum niciunul dintre președinții din trecut nu a făcut“, a arătat matematicianul. 

Puteți citi opinia sa, în engleză, în Newsweek USA. 

O traducere în română a fost publicată de Marginalia. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te