Fostul edil are de achitat acum suma de 100.951 lei, reprezentând lefurile plătite de fără drept fostului director economic al primăriei.
Nemeș a fost trimis în judecată de DNA Cluj, fiind achitat inițial de Tribunalul Maramureș unde procesul edilului s-a judecat pe fond. Nemulțumiți de sentința, procurorii anticorupție au contestat-o la instanța superioară ierarhic.
Decizia Curții de Apel Cluj nu a fost mult diferită față de cea a tribunalului, magistrații clujeni constatând că faptele penale pentru care Nemeș a fost deferit justiției s-au prescris.
În schimb l-au obligat „inculpatul N. O. G. la plata către partea civilă Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei a sumei de 100.951 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea celor două infracţiuni de neglijenţă în serviciu. Menţine măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 27.08.2020”, potrivit portalului instanțelor de judecată.
Lui Ovidiu Nemeș i s-a imputat faptul că l-a menținut în funcție pe durata mandatului său de primar pe Ioan Bărbuș, director economic al primăriei, deși acesta era cercetat într-un dosar penal . Conform legii, edilul avea obligația să suspende raportul de muncă al funcționarului cu probleme penale. În schimb, Nemeș a ales să-l mențină în funcție și să-i plătească necondiționat salariile, 72.864 lei, reprezentând drepturi salariale nete efectiv încasate de Bărbuș, iar diferența de 28.087 lei contribuții legale plătite de angajator pentru angajat.
Acum primarul va trebui să plătească toți acești bani primăriei.
Ioan Bărbuș, fost director economic al Primăriei Sighetu Marmației, a fost trimis în judecată în 2014 de procurorii anticorupție pentru abuz în serviciu serviciu cu obținerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. În același dosar a fost deferit justiției și primarul.
Citește și:
Ministrul agriculturii din Ucraina, pentru Newsweek: Trebuie să trecem mai mult grâu prin România
Românii afectați de criză îşi vor putea amâna plata ratelor până la nouă luni. Care sun condițiile
Procurorii au acuzat că la data de 14 octombrie 2013, inculpatul Nemeș Ovidiu Gheorghe, în calitate de primar al Municipiului Sighetu Marmației, a încheiat, în mod nelegal, un contract de asistență juridică cu un avocat și a dispus în aceeași zi plata sumei de 20.000 lei fără T.V.A. (24.800 lei cu T.V.A. inclus) către avocatul respectiv, reprezentând plata unor servicii juridice acordate de către avocat în favoarea Primăriei municipiului Sighetu Marmației, respectiv redactarea unei plângeri penale împotriva unei societăți comerciale.
În baza acestui contract încheiat ilegal în martie 2014, avocatul respectiv a primit 10.000 lei, reprezentând onorariu.
Ca urmare a acestor fapte, a fost creat un prejudiciu în dauna bugetului local al Primăriei municipiului Sighetu-Marmației, în sumă de 24.800 lei, respectiv de 10.000 lei, întrucât cele două contracte de asistență juridică au fost încheiate cu încălcarea prevederilor legale, în condițiile în care, primăria Sighetu Marmației are compartiment juridic la care sunt angajați consilieri juridici, plătiți pentru prestarea de servicii juridice au arătat procurorii DNA la data trimiterii în judecată a celor doi.
Sumele de bani, reprezentând onorarii, plătite cu încălcarea dispozițiilor legale, au fost restituite Primăriei Municipiului Sighetu Marmației la finalul anchetei penale desfășurate în prezentul dosar penal.