Datele ultimului recensământ al populației din octombrie 2011 arată că în România mai locuiau acum zece ani doar 36.042 de etnici germani dintre sașii care au colonizat Transilvania încă de la jumătatea secolului al XII-lea, în acea perioadă parte a Regatului Maghiar, și șvabii care s-au așezat în Banat mult mai târziu, pe parcursul secolului al XVIII-lea.
Lucrarea „Recensământul general al populației României din 29 Decemvrie 1930“ consemnează că în urmă cu 90 de ani locuiau pe teritoriul Regatului 745.421 de șvabi și sași.
Obiecte vechi aparţinând saşilor transilvăneni
Cei din urmă etnici germani care își mai țin gospodăriile în special în satele, comunele și orașele mici, pe vremuri organizați în comunități compacte majoritare, sunt aproape în totalitate familii de oameni în vârstă sau bătrâni care au rămas singuri. Între timp au mai murit dintre ei. Inventarul morții nu l-a mai făcut nimeni. Și nici al vieții celor care au mai rămas și așteaptă să se stingă în gospodăriile lor moștenite din generație în generație, de sute de ani.
Pe mulți îi cheamă copiii „acasă în Germania“. Nu se duc. Pentru ei acasă e, în chip firesc, Banatul, Țara Bârsei, Țara Hațegului, Pământul Crăiesc al celor Șapte Scaune din jurul Sibiului (Orăștie, Sebeș, Miercurea Sibiului, Sighișoara, Nocrich, Cincu, Rupea), zona Bistriţei, enclave din Bucovina de Nord, regiunea Vişeului de Sus și chiar din Dobrogea.
Exportul sașilor de către regimul Ceaușescu
Potrivit documentelor desecretizate din arhivele Securității, în timpul dictaturilor lui Dej și Ceaușescu statul român a „vândut“ peste 230.000 de etnici germani pentru care Germania Federală a plătit între 3 și 4 miliarde de mărci. Regimul totalitar avea nevoie de valută forte în special pentru construirea combinatelor industriale energofage, iar pentru aceasta a „exportat“ etnici germani și evrei inclusiv dintre aceia care erau aruncați în închisorile politice de exterminare.
Citește și: Aprig contestatar al măsurilor anti-COVID, Bittman s-ar fi vaccinat. A fost surprins intrând la mall
„Persoanele care cer să li se aprobe stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să plătească integral datoriile pe care le au față de stat, unități socialiste și alte organizații. [...] Persoanele cărora li s-a aprobat stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să restituie, în valută, statului român, cheltuielile efectuate pentru școlarizare, specializare și perfecționare, inclusiv bursele, în cadrul învățămîntului liceal, superior, postuniversitar și doctoral.“
Sumele încasate de statul comunist intrau în Banca Română de Comerț Exterior (Bancorex), pușculița securistă care a fost falimentată în 1999 din cauza creditelor neperformante pe care banca le-a acordat. Afaceriști veroși au făcut împrumuturi de milioane de dolari, garantând în unele cazuri aceste credite uiașe cu un apartament.
În virtutea acestui decret, au fost și mulți români care și-au răscumpărat libertatea de a emigra în țările necomuniste ale Europei. După multe șicane ale Securității, după lungi așteptări, în final au reușit să-și împlinească visul de a trăi și munci într-o țară liberă. Cei mai mulți nu și-au mai întors niciodată ochii către patria mamă.
Case de patrimoniu ocupate abuziv de oameni fără căpătâi
Comuna Cristian (în germană Neustadt; în maghiară Keresztényfalva) din județul Brașov a fost înființată în prima jumătate a secolului al XIII-lea de coloniștii germani, sașii de azi. Prima mărturie scrisă a existenței târgului aflat la 13 km de poalele Tâmpei-Brașov este o scrisoare a regelui Ungariei și al Poloniei Ludovic de Anjou, datată în anul 1362.
În 1838, dintre cei 2325 de locuitori ai târgului, 1588 erau sași, 724 români și 13 maghiari. Acum, dintr-o populație de 4490 de locuitori, câți are Cristianul, mai locuiesc în vechiul târg doar 40-50 de sași, familii de bătrâni și oameni singuri în apropierea morții. Peste zece-douăzeci de ani, etnicii germani din Cristian vor fi doar amintire, un dictat al istoriei recente.
Casă săsească părăsită
Multe case săsești din Cristian, vechi de sute de ani, sunt acum monumente istorice protejate de lege. Înainte și imediat după decembrie ’89 au fost abandonate de sașii care au plecat în Germania, luând doar câteva cufere cu ei, în care și-au purtat obiectele de valoare.
De la începutul anilor ’90, multe case săsești au fost ocupate abuziv, în special de către romi, spun localnicii, dar și de către români. A fost nevoie de procese, unele îndelungate, pentru ca etnicii germani să-și recâștige proprietățile prin hotărâri judecătoreși. Dar a fost nevoie și de multă trudă și de mulți bani pentru a înlătura urmele vandalismului locatarilor de pripas. Organele administrative și poliția locală au închis ochii, ani de zile, la barbariile intrușilor din casele săsești, pe măsură ce și-au cusut buzunare încăpătoare pentru a primi șpaga de la cei aflați în afara legii.
„Dacă lași răul să-ți intre în casă, atunci tot tulburat îți va fi traiul”
De-a dreapta și de-a stânga drumului care taie localitatea Cristian, casele sașilor, lipite una de alta ca meterezele unei fortărețe, sunt ferite de viermuiala străzii. Zidurile și porțile înalte, cu încuietori masive meșterite de fierari pricepuți, dau impresia că în spatele lor se ascunde singurătatea.
Însă dacă sașii îți deschid porțile masive din lemn și intri în curțile lor, vezi acolo gospodării îngrijite, cu flori și pomi roditori, cu iarba proaspăt cosită, cu angarale așezate la locul lor, cu ateliere de tâmplărie, cu păsări, de la gâște și rațe la găini moțate și cocoși cu pinteni. Etnicii germani au fost dintotdeauauna oameni gospodari, ca și maghiarii din Transilvania.
Cât stai de vorbă cu sașii în vârstă, care au rămas în locurile de baștină, îți pun pe masă un coș cu mere și o cană cu ceai. „E greu să stați singur în casa asta mare, din care copiii v-au plecat în Germania sau aiurea pentru a scăpa de regimul lui Ceaușescu?“ „Îi greu, dar nu e rău, dragă domnule. Dacă lași răul să-ți intre în casă, atunci tot tulburat îți va fi traiul. Cu greul te împaci, știi că pentru copiii de-i ai e mai bine acolo, că ăsta le e drumul în viață, și nu te gândești la tine, ci la viitorul lor pe care și l-au ales departe de casa părintească“.
Citește și: Incidenţa COVID în Bucureşti a scăzut la 4,05 cazuri la mia de locuitori
Un primar cu mânecile suflecate, ca la coasă
Comuna Cristian, așa cum arată azi, e un loc de bun popas între Bran și Brașov. În urmă cu vreo zece ani, când am trecut ultima oară prin localitate, arăta a fi o așezare pustie, neînsuflețită. Primarul PSD care a belferit aici trei mandate a pierdut scaunul în urma alegerilor din 2016. Edilul de acum, Gicu Cojocaru, aflat la al doilea mandat, și-a suflecat mânecile și s-a pus pe treabă gospodărește. E de loc din satul Șirnea, așezarea de graniță între fostul imperiu austro-ungar și Muntenia.
Stăm de vorbă cu primarul comunei Cristian, Gicu Cojocaru:
Deutsche Welle: Ce ați promis în cele două campanii electorale și ce ați dus la capăt până acum?
Gicu Cojocaru: Am ținut cont de la început de patrimoniul uman, pe care îl consider cel mai important. Ca să poți pune în aplicare proiecte cu bani europeni, trebuia să ai în echipa administrativă oameni care să se implice în implementarea acestora. Am căutat în toți anii în care am condus primăria să am oameni care să cunoască problemele comunei. Am mai angajat pesoane și le-am pregătit pe anumite domenii care necesitau implicarea primăriei.
Mai sunt litigii în ceea ce privește statutul juridic al proprietății sașilor care au plecat?
Ca să dezvolți unele probleme trebuie să rezolvi regimul juridic al terenurilor, al drumurilor, al proprietății comune în Cristian. Erau atâtea litigii nerezolvate de fosta administrație, în principal legate de retrocedarea caselor săsești, încât a trebuit să ne implicăm cu toate mijloacele legale pentru a le rezolva.
Regimul juridic al proprietății a fost o prioritate. Apoi, nu aveam un serviciu propriu pentru urbanism. Am creat acest serviciu ca să nu mai trimitem oamenii la Consiliul Județean. Am avut mereu o relație directă cu cetățeanul, eu stau cu ușa deschisă în orice moment.
Cristianul arată cu totul altfel față de acum zece ani, când am trecut ultima oară prin localitate. Cum ați procedat pentru a-l moderniza, pentru a-i da o altă față?
Am obținut primul proiect european de patru milioane de euro pe social, educație și economie. Cu acești bani am putut să intervenim în zona socială, pentru copiii cu programe extrașcolare, sau în zona economică, unde am înființat întreprinderi care au putut să absoarbă șomeri. Noi avem doar 6-7 persoane care primesc ajutoare sociale. Apoi am obținut finanțare pentru apă și canalizare.
Dar accentul l-am pus pe educație. Am construit o sală de sport, am în construcție o grădiniță pe care într-o lună de zile o finalizez, are și salină. Am dat copiilor biciclete ca să încurajăm sportul, le-am dat tablete de acum patru ani, când nici nu ne gândeam la pandemie.
Sănătatea a fost și este una dintre prioritățile primăriei?
Aveam un dispensar în paragină, l-am reparat și l-am extins, avem acum doi medici de familie, iar acum o lună am scos la licitație și am închiriat mai multor firme care vin cu un aport de zece servicii specializate. După cum v-am spus, educația și sănătatea au fost și sunt prioritățile de care ne preocupăm.
Am făcut spații de joacă, am înființat un serviciu de salubritate al primăriei. Am avut în vedere, de la începutul primului mandat, fiecare metru pătrat al comunei Cristian.
M-am despărțit de primarul Cojocaru cu gândul de a reveni în Cristian după ce grădinița va fi gata.
„Nu am avut timp să plec în Germania. Nu puteam să-mi las enoriașii“
Preotul evanghelic, acum pensionar, Kurt Boltres, este băștinaș din Cristian. A slujit de-a lungul timpului la bisericile din Sighișoara, Brașov, Hălmaș și Râșnov, unde a fost preot paroh, dar și la multe alte biserici evanghelice unde era lipsă de preoți. Am avut cu el o discuție calmă, așezată, la o masă în mijlocul căreia era nelipsitul coș cu mere din grădina lui.
Preotul evanghelic Kurt Boltres
Deutsche Welle: Peste două sute de mii de etnici germani au plecat din România de-a lungul timpului, cu precădere în regimul lui Ceaușescu, tranzacționați ca o marfă. După decembrie ’89 a fost un nou val de emigrare în Germania a sașilor și șvabilor. Dumneavoastră de ce nu ați plecat, domnule Kurt Boltres?
Kurt Boltres: Nu am plecat pentru că nu am avut timp, pentru că nu puteam să-mi las enoriașii, și nu aveam rude de gradul întâi în Germania.
De ce nu ați plecat după căderea comunismului?
Au început să vină multe ajutoare din Germania și a trebuit să mă ocup de la început să le împart. Și iarăși nu am avut timp. Am primit 40-50 de tone de ajutoare, cine să le împartă? Am rămas să împart ajutoare și-am rămas cu bătrânii. Cine să aibă grijă de bătrâni? Tinerii au plecat și au lăsat bătrânii aici. Am fost de multe ori în Germania, am fiica și nepoții acolo, dar de fiecare dată m-am întors, pentru că au rămas multe localități fără preot și trebuia să slujească cineva. Cam peste tot am slujit, unde era nevoie: în Bartolomeu-Brașov, Ghimbav, Măieruș, Feldioara, Prejmer, Râșnov.
Acum mai vin enoriașii la biserică? Cei mai mulți au o vârstă înaintată.
Vin toți, atâția câți mai sunt. Înainte de emigrare bisericile erau pline, veneau 200-300 de enoriași, depinde de comunitate.
Au fost mulți preoți evanghelici care au făcut pușcărie în închisorile comuniste de exterminare, așa cum s-a întâmplat și cu preoții aparținând altor culte?
Au fost. În anii ’50 comuniștii au pus la cale procesul Bisericii Negre din Brașov. Au fost arestați, împreună cu prim-preotul bisericii, Konrad Möckel, foarte mulți preoți și studenți. Comuniștii trebuia să dea un exemplu.
După decembrie ’89 multe din casele sașilor din Cristian, ca de altfel din toate comunitățile săsești, au fost ocupate abuziv de către familii de români și de romi. Ce s-a întâmplat ulterior?
E adevărat. Dar apoi i-au scos afară prin procese, unele au durat foarte mult până ce proprietarii și-au intrat în drepturi.
Dar în timpul comunismului ce s-a întâmplat cu casele comunității săsești?
Cum naționalitatea germană era fără drepturi, când au venit comuniștii la putere ne-au băgat în case familii venite din Moldova. În ’63-’64 s-a întâmplat asta. Regimul comunist a început să industrializeze Țara Bârsei și avea nevoie de forță de muncă, pentru că sașii au fost deportați, iar unii au rămas în Germania după război. Aici în casa noastră au trăit cinci familii.
Au fost cazuri în care bătrânii, după ce au semnat că cedează casa, s-au spânzurat. E dureros, dar așa a fost istoria.
Cum s-au împăcat în trecut și cum se împacă azi sașii cu românii? Vă întreb asta pentru că, atunci când vorbesc despre etnicii maghiari, extremiștii patriotarzi vehiculează ideea că românii sunt „discriminați la ei acasă“.
Am trăit împreună și nu au fost probleme. Ne-am înțeles. Și chiar și cu romii ne-am înțeles. Fiecare familie de sași avea câte un etnic rom care o ajuta. Veneau cu coșuri, cu mături, cu fructe de pădure, cu bureți și tu îi dădeai o bucată de slănină, cârnați, o pâine, ce aveai, și desigur îi dădeai și bani. Veneau din săptămână în săptămână. Acuma nu mai vin.
Anica, o femeie de etnie romă din Vulcan, venea la noi, aducea de toate, și când venea era pusă la masă cu copiii ei. Ne ajuta să adunăm cartofi ori prin grădină, era de-a casei.
Deutsche Welle: Mai vin la Cristian sașii care s-au stabilit în Germania sau în alte țări, fie să-și vadă părinții, fie să descuie porțile casei în care nu mai locuiește nimeni?
Kurt Boltres: Mai vin. Dar mulți și-au vândut casele și nu mai au pe nimeni, la ce să mai vină? Dar e o tradiție a bisericii noastre, aceea ce spune că „s-au întors sașii de vară“. La Gârbova de Sebeș, unde sașii nu prea au avut cui să vândă casele, se întâlnesc de Paște și pleacă de unde au venit de Ziua Morților – Luminația –, la început de noiembrie. În timpul acesta ajută la renovarea bisericilor, la reparația caselor locuite de bătrâni. Ei se simt tot în comunitatea săsească. Vara este așa, o înviere. În Cristian ne-au mai rămas vreo cincizeci de case locuite de sași. Curând nu vor mai fi suflete să le dea viață.
Cât timp am așteptat autobuzul către Fundata m-am gândit la cele spuse de preotul pensionar Kurt Boltres. Cuvântul de ordine al preotului a fost tot timpul „comunitate“. Și m-am întrebat: Putem noi să folosim acest cuvânt atunci când vorbim, de exemplu, despre conaționalii din municipiul Vaslui? Sau despre locuitorii Bucureștiului? Nu putem. Poate peste ani, cine știe câți.
