Avocatul administratorului firmei Bistim Dera a declarat că acesta a recunoscut faptele, a colaborat cu anchetatorii şi regretă totul. "A fost un incident total nefericit și pentru el chiar surprinzător, aș putea spune, nu se aștept să fie un astfel de deznodământ dramatic", a declarat Călin Stăiculescu, avocatul adminstratorului firmei, potrivit Digi24.
Potrivit acestuia, bărbatul a recunoscut în fața procurorilor că a cumpărat substanțele fără documente legale.
„Substanțele le-a cumpărat de o cunoștință care se ocupă, printre altele, cu vânzarea de astfel de substanțe. A zis că lucrează chiar la o firmă de profil, urmează să fie audiat în cursul zilei de astăzi acea persoană. Ele ( n.r. substanțele ) nu au fost cumpărate din ce am înțeles cu factură sau cu chitanță fiscală, prin urmare se prezumă a fi cumpărate din zona asta ( n.r. piața neagră ). Fiecare interpretează cum dorește, nu știu în ce măsură pot să etichetez eu, să cataloghez că au fost cumpărate de pe piața neagră sau nu. (...) Au fost cumpărate fără facturi și fără a deține acte de proveniență legale. Probabil sunt niște substanțe care sunt puse într-un circuit public. Ele trebuie să aibe niște documente care trebuie să le însoțească. Le-a achiziționat de la un individ care cred că lucrează la o firmă. Nu cunosc detalii suplimentare", a explicat Stăiculescu.
Potrivit avocatului, nu era prima dată când clientul său achiziționa substanțe de la acea persoană și le folosea. Acesta le-a mai folosit la un hotel din județul Timiș, unde a avut rezultate foarte bune, ba chiar a fost chemat să revină la acel hotel în decembrie, pentru că erau mai puțini clienți: „urma să degajeze acele camere și să continue lucrările și în camerele în care nu s-a făcut deratizarea. Drept pentru care a și procurat aceste substanțe, pentru această acțiune de deratizare care urma să aibă loc în decembrie. Primind o nouă solicitare în tot acest răstimp, s-au folosit aceste pastile la această locație".
Mai mult avocatul spune că apartamente în care s-a făcut dezinsecția nu erau locuite: „El a și primit asigurări, de altfel, că aceste locuințe nu sunt locuite pe de o parte și nu vor fi locuite în perioada următoare și urma să facă și igienizarea ulterioară în aceste locații. El a și sigilat, a închis omul aceste apartamente, le-a zăvorât, le-a închis cu cheia, le-a sigilat cu bandă adezivă", a declarat Călin Stăiculescu.