STS revine cu explicații: victima a fost localizată după două apeluri din trei. Degeaba

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 27.07.2019 - 10:32
Aria de localizare a telefonului de pe care a sunat Alexandra Măceșanu. FOTO STS

Serviciul de Telecomunicații Speciale susține, într-un nou comunicat de presă, că fata ucisă la Caracal a fost localizată după 2 din cele 3 apeluri la 112 făcute de victimă. Polițiștii au găsit-o în aria indicată. Dar prea târziu.

SHARE

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) arată că informația de localizare transmisă de firma de telefonie mobilă este reprezentată sub forma unui unui cerc sau sector de cerc, iar în cazul primului și a celui de-al treilea apel al adolescentei la 112 se poate observa că „victima a fost găsită în zona afișată, la limita inferioară a acesteia”.

„Prin apelarea numărului de urgență 112 este furnizată și disponibilă în mod automat informația de localizare transmisă de operatorul reţelei publice mobile. Zona primară de localizare este reprezentată sub forma unui unui cerc sau sector de cerc. 

În cazul de față, victima a fost găsită în zona afișată, la limita inferioară a acesteia”, arată STS, într-un nou comunicat de presă.

Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis presei că pe durata celui de al doilea apel informația de localizare este cea reprezentată în figura de mai jos, de unde se poate deduce că telefonul victimei a comutat pe o altă celula a operatorului de comunicații mobile.

Citește și Scandalosul caz al fetei ucise la Caracal. Poliția dă vina pe STS. Care au fost greșelile Poliției?

 

Pe durata celui de al treilea apel informația de localizare a fost identică cu cea primită în cazul primului apel efectuat de victimă.

STS afirmă că singura posibilitate legală și fezabilă pentru o localizare mai precisă a unui apel 112 este utilizarea aplicației dezvoltată și lansată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, în data de 15 februarie 2019, denumită „Apel 112”.

Citește și Șeful Poliției, explicație șocantă pentru intervenția întârziată: Polițiștii au supravegheat casa

Aplicația „Apel 112” permite transmiterea coordonatelor geografice ale terminalului telefonic mobil, tocmai pentru îmbunătățirea poziției de localizare a apelantului la 112.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te