Ingredientul pe care îl consumi zilnic și provoacă depresie. Nu-l poți scoate din alimentație. Despre ce ingredient este vorba și ce impact are asupra sănătății tale?
Ingredientul pe care îl consumi zilnic și provoacă depresie. Nu-l poți scoate din alimentație
Sarea nu poate lipsi din niciun preparat, nici măcar din deserturi. Dar atunci când exagerăm, apar mai mult decât ştiutele probleme cu tensiunea. Excesul de sodiu ne predispune la depresie.
Dieta bogată în sare determină creşterea unui nivel de proteină în splină, sânge şi creier, niveluri care sunt corelate cu stări emoţionale neplăcute. Pe parcursul cercetării, oamenii de ştiinţă au înregistrat peste 16.000 de cazuri de depresie şi mult mai multe de anxietate.
Cercetătorii vor continua studiul, ca să afle şi mai multe despre subiect. Dar oricum, avem deja date solide. Şi încă un motiv pentru care ar merita să fim mai atenţi la câtă sare scăpăm în mâncare. Normalul indicat de medici ar fi de maximum 5 grame pe zi.
Asta înseamnă mai puţin de o linguriţă. În condiţiile în care noi, românii folosim mai mult decât dublul cantităţii recomandate. Suntem, astfel, pe locul 9 în Europa la acest capitol.
Iar dacă aceste date nu vă conving, avem şi altele pregătite: sodiul din sare determină creşterea riscului de AVC cu 23% şi de boli cardiovasculare, cu 14%. Alarmant, dacă ţinem cont de faptul că afecţiunile inimii sunt principala cauză de mortalitate în România.