VIDEO Revoltatul Bittman, în 2018, live: Dom’ primar, dar văd că merge bine treaba în Sectorul 5

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 23.10.2020 - 14:07

Dan Bittman, solistul formației Holograf, a fost unul dintre abonații la evenimentele pe bani publici. În 2018, a rupt toate barierele slugărniciei la un spectacol organizat de primarul Daniel Florea pe banii contribuabililor pentru școlile și grădinițele din Sectorul 5.

SHARE

„Doamnelor şi domnilor, în aplauzele dumneavoastră, vreau să-l invit în scenă, pe domnul primar al Sectorului 5, domnul Daniel Florea! Dom’ primar, dar văd că merge bine treaba aici, în Sectorul 5, nu ştiu. Extraordinar, toată lumea-i fericită“, a spus Dan Bittman. 

„Să dea Dumnezeu să rămâneți așa. Eu, sincer, din ce văd, cred că toate aceste unități care sunt astăzi alături de noi sunt prietenii domnului primar. Văd că toată lumea e fericită, bucuroasă și asta înseamnă că domnul primar face o treabă foarte bună. Felicitări”, a mai adăugat artistul. 

Potrivit Recorder.ro, la eveniment au participat și școlile și grădinițele din sector, care au defilat în fața primarului și a soției acestuia. Recorder scrie și că organizarea evenimentului a costat 700.000 de euro. 

„Mulțumim din suflet că ați fost alături de noi și mulțumim, domnule primar, pentru că, se pare, faceți o treabă excepțională aici, în sector. O să îl invit pe domnul primar să vă spună câteva cuvinte despre performanțele sale din ultimii doi ani”, și-a încheiat cântărețul discursul. 

Conform ziarului Liberatatea "Preţul odei lui Bittman: 11.000 de euro ca prezentator şi 11.000 de euro pentru trupa Holograf! Pentru că n-a vrut să semneze o achiziţie trucată, directoarea Centrului Cultural a fost demisă de primarul Florea cu o zi înainte de eveniment." 

Dan Bittman nu suportă critica și nici plecarea sponsorilor de partid

Imediat cupă ce au fost făcute publice imaginile cu slugărnicia lui Dan Bittman, acesta a început să fie criticat pe rețelele sociale. 

Iată care a fost replica lui Bittman:

„Mi se pare că exagerați și că ar trebui să intrați în pământ de rușine când, fără să mă cunoașteți, vă permiteți să mă jigniți atât pe mine, cât și pe toți cei care au participat la eveniment. V-ați obișnuit în România că toți trebuie să trăim și să gândim după placul unei majorități bolnave. Ei bine, eu nu fac parte din majoritatea dumneavoastră și mă mândresc cu asta. Puteți să scuipați, să vă urâți, să vă jigniți între voi cât doriți, menirea mea a fost și va fi alta pe acest pământ și sunt tare bucuros că nu fac parte din ea”. Dan Bittman și-a șters apoi comentariul. 

Plecare unui sponsor precum Daniel Florea și anunțul făcut de noul primar al Capitalei, Nicușor Dan, care a anunțat că astfel de evenimente nu vor mai avea loc, l-au făcut pe Dan Bittman să explodeze într-un delir îndreptat asupra celor care "au închis cârciumile".

Citește și

Delirul unui abonat la concerte pe bani publici. Bittman: Să mor și eu de Covid, să dea Dumnezeu

Refuzați de Fundația Dăruiește Viață

După evenimentul penibil din 2018, formația Holograf a vrut să doneze cei 11.000 de euro primiți de la primarul Dan Florea, însă acest lucru nu a fost posibil.

Iată prezizările de atunci ale Fundației Dăruiește Viață

”Pe pagina de FB a trupei Holograf a apărut un anunț privind donarea sumei de 11.000 de euro către proiectul asociației noastre.

Ținem să facem următoarele precizări :

Avem nevoie de bani pentru a reuși să construim spitalul destinat copiilor bolnavi de cancer, dar nu putem accepta ca acest proiect, făcut cu mult suflet și implicarea a peste 150.000 de oameni, să fie în centrul unui scandal media și să devină un instrument de aplanare a unor crize de imagine.

Am comunicat reprezentantului trupei Holograf că acești 11.000 de euro, pe care dorește să-i doneze, ar trebui să se întoarcă în sectorul 5, acolo de unde au fost luați, sector în care, de altfel, activează mai multe ONG uri care se ocupă de copiii defavorizați.

Suntem deschiși la a primi susținerea trupei Holograf în viitor (chiar dacă nu s-a întâmplat în trecut), dar nu într-un asemenea context și contăm pe dorința sinceră a membrilor trupei de a contribui la construirea primului spital de oncologie pediatrică și radioterapie.”

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te