Bogdan Marinescu, care deține și o firmă de consultanță privată, a semnat cu șapte primării într-o singură zi, încasând 500.000 de euro, ceea ce înseamnă o medie de 75.000 de euro pe oră.
"Rețeta succesului" găsită de un consilier al lui Câciu. Contracte cu statul de 75.000 euro pe oră
Și mai halucinant este faptul că toate "ofertele" lui au fost rapid aprobate în mai puțin de 5 minute de la publicarea cererilor în SEAP.
Firma consilierului, înființată în 2019 și fără angajați raportați anul trecut, a reușit să câștige contracte de peste 1 milion de euro din bani publici. Cu toate acestea, Marinescu susține că nu există incompatibilitate între funcția sa la stat și activitatea privată.
Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a subliniat că astfel de practici nu vor mai fi tolerate și că se lucrează la o legislație mai restrictivă.
Citește și: Denunțătorul lui Buzatu: 90.000.000 lei contracte cu statul în 2023. Profit: 20.000.000 în 5 ani
Legea pregătită de minister va interzice funcționarilor care gestionează fonduri europene să dețină firme de consultanță, iar aceeași interdicție se va aplica și rudelor până la gradul al patrulea.
Acest scandal vine la numai o zi după ce un director din cadrul Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene a fost arestat la domiciliu pentru luare de mită. El ar fi primit lunar 3.000 de lei de la două subalterne, pe care le ajutase să se angajeze în minister. Mai mult, acesta le-a constrâns pe tinere să-i ofere favoruri sexuale atunci când fetele nu puteau să-i dea la timp banii.