Radu Ticiu - iniţiator VentilaTM, citat de Mediafax: „Ne străduim să contruim un prototip în care componenta mecanică şi de acţionare e aproape finalizată, cea electronică e iarăşi aproape de finalizare, în principiu marţi seara ajungem să îl confruntăm cu anesteziştii care eventual vor ajunge să îl folosească.
Sunt zeci de oameni care muncesc pe proiectul ăsta. Avem sprijin şi din partea firmelor din Timişoara, am construit o reţea în spate care ar putea să se ocupe inclusiv de fabricare atunci când conceptul e omologat şi avem undă verde să îl pregătim pentru spitale".
„Sper să mergem într-un spital din Timişoara marţi, dacă nu, vor veni anesteziştii în zona de prototipare, nu ştim exact cum se va întâmpla. Nu o să facem teste pe pacienţi. Avem rezervat un cort pe care o să îl putem face experiment, după ce facem prima verificare în laborator. După acest test vom ştii dacă anesteziştii primesc de la el ceea ce au nevoie şi ce noi ne propunem să le dăm".
Surse politice au declarat pentru Mediafax că există şi la nivel de autorităţi discuţii cu echipa de la Timişoara, iar dacă acest prototip va funcţiona şi va fi omologat atunci marii producători auto precum DACIA, Ford sau Renault, prin imprimantele 3D, vor începe să producă ventilatoare mecanice.