Polițistul filmat când șicana în trafic un șofer pe DN1, cercetat grație imaginilor: „La ei e legal”

DE Alin Crișan | Actualizat: 26.04.2023 - 19:21
Polițistul care șicana în trafic și imaginile cu șicanarea - Foto: Știri de Cluj
Polițistul care șicana în trafic și imaginile cu șicanarea - Foto: Știri de Cluj

Polițistul a ajuns în dreptul unei mașini conduse regulamentar și a început să îi șicaneze cu manevre periculoase, drept răzbunare pentru că a fost depășit anterior.

SHARE

Polițistul Adrian Marchis, de la Huedin, a fost filmat în timp ce făcea manevre periculoase pe DN1 E60, între Izvoru Crișului și Păniceni. Acesta nu este un caz singular de polițist certat cu legea, de la Poliția Huedin. 

Polițistul filmat când șicana în trafic o familie pe „drumul morții”, cercetat grație imaginilor

”Având în vedere imaginile video apărute în spațiul public la data de 25 aprilie a.c., prin intermediul unui articol de presă, cu privire la un incident înregistrat în trafic, care ar fi avut loc în apropierea localității Izvorul Crișului, județul Cluj, în care sunt implicate două autovehicule aflate în mișcare pe același sens de mers, fiind surprins un comportament neadecvat în trafic, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a dispus verificări, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul. Astfel, în funcție de aspectele constatate, vor fi dispuse măsuri legale”, precizează Poliția Cluj.

Bogdan Marișca și Valentin Porcișteanu, multipli campioni naționali la raliu, au comentat imaginile incredibile care au ajuns în atenția presei locale și ulterior la autorități.

Citește și: Povestea celui mai mare cal din lume: „Mamutul” cântărea 3 tone la doar 4 ani și avea peste 2 metri

„(...) Joaca aceasta cu mașina, care frizează lipsa de bun simț și de respect față de cel din spatele lui și față de cei din față, poate fi sursa unei tragedii.

(...) Din punctul meu de vedere, e o atitudine care trebuie combătută și trebuie sancționată, în așa fel încât să nu o mai regăsim pe drumurile din România.(...) Este un exemplu de așa nu și sincer nu mi-aș dori să mă întâlnesc cu astfel de șoferi în trafic pentru că sunt periculoși”, a declarat Bogdan Marișca, instructor de conducere defensivă la Napoca Rally Academy, pentru Ziarul clujean.

În 2022, Știri de Cluj a scris și despre cazul polițistului care circula fără numerele de la mașină montate pe suportul cerut de lege, ci cu plăcuța în parbriz. 

Agentul Andrei Voaideș din Huedin a fost reclamat de cei pe care el i-a amendat tocmai pentru că nu aveau plăcuțele montate pe mașină.

”Poliția rutieră din Huedin este coruptă. Pe noi soferii ne amendează și ne ia talonul că nu avem numărul în suport și îl avem în parbriz, dar ei la mașinile lor personale e legal să umble cu numărul în parbriz deja de o saptamana și o și parchează în fața sediului să vadă lumea ca ei sfidează legea. În plus șeful de la rutieră are folii pe geamurile față negre. La ei e legal totul”, ne-a semnalat atunci un cititor.

În fotografie apare o mașină condusă de agentul Voaideș Andrei.

Citește și: Gerhard Karner, despre Schengen: „România a făcut progrese foarte bune, dar mai este cale lungă”

Conform unor apropiați, acesta face naveta de la Cluj-Napoca la Huedin și mașina este cumpărată de curând. Agentul ar fi avut probleme cu suportul pentru plăcuța de înmatriculare față și din acest motiv a pus numărul în parbriz.

Lucrurile sunt greu de probat, dar realitatea este că polițistul ar fi trebuit sancționat, cum ar fi pățit orice alt șofer prins într-o postură smilară, în trafic.

Poliția Cluj a declanșat o anchetă internă în acest caz, potrivit știridecluj.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te