Sindicaliştii din Ministerul de Interne anunţă pentru marţi un protest la sediul instituţiei din Bucureşti. Poliţiştii cer, între altele, aplicarea în integralitate a Legii-cadru a salarizării 153/2017, dar şi modernizarea Statutului poliţistului.
Potrivit sindicaliştilor, protestul va avea loc, marţi, de la ora 11.00.
Sindicaliştii vor picheta sediul Ministerului de Interne, manifestarea fiind autorizată de Primăria Bucureşti, conform news.ro
Revendicările sindicaliştilor sunt:
- aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017, Anexele nr. VI – Familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, inclusiv Anexa nr. VIII – Familia Administraţie (care priveşte personalul contractual), în ceea ce priveşte calculul sporurilor şi indemnizaţiilor la valorile salariale intrate în vigoare de la 1 iunie a.c.;
Citeşte şi: Lege blândă? Vlad Pascu care a ucis 2 tineri risca în SUA pușcărie pe viață. În România, maxim 7 ani
- acordarea de asistenţă juridică gratuită poliţiştilor ultragiaţi, de către MAI/unităţile angajatoare, conform Legii nr. 360/2002 (Statutul poliţistului);
- asigurarea protecţiei juridice a poliţistului, prin modificarea legislaţiei, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv şi închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancţionatorii); măsura în cauză are în vedere faptele de ultraj din ultima vreme, care s-au înmulţit, pe fondul legii permisive şi a măsurilor judiciare tot mai blânde dispuse de către unii magistraţi;
- modernizarea Statutului poliţistului (actualul datează din 2002) şi adoptarea unui Ghid al carierei în profesie, în concordanţă cu realităţile actuale;
- actualizarea normei de hrană, pentru poliţişti şi PC, în raport cu statisticile oficiale ale INS şi cu prevederile legale în domeniu;
- actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat poliţistilor judiciarişti / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, nu la valorile minime din prezent;
- scoaterea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat din măsurile aferente aplicării PNRR, dat fiind faptul că nu face parte din cele şase (6) sisteme de pensii de serviciu enumerate ca atare în acest document – capitolul privind Reforma sistemului de pensii publice, gestionat de CNPP;
- diminuarea deficitului de personal, de cca. 20%, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă MAI; şi la noi poate fi aplicată soluţia Guvernului pentru familia ocupaţională Sănătate (500 lei/8 ore asigurarea grupei operative de la domiciliu şi 1000 lei grupa operativă asigurată în SDSL).
- obţinerea dreptului constituţional la grevă pentru poliţişti, deoarece actualele pârghii de luptă sindicală sunt insuficiente pentru categoria noastră profesională, avantajând forul legislativ, MAI şi Guvernul, care pot decide discreţionar, în funcţie de interesele lor politicianiste, ce drepturi aplică sau nu în sectorul de activitate Ordine Publică.