Polițist către denunțător: Îți promit că în 3 luni maxim tu o să ai permisul în mână. Cât a cerut

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 14.07.2022 - 19:17
Foto: INQUAM Photos/ Virgil Simonescu

Un polițist a fost condamnat după ce s-a târguit ca la piață și i-a promis unui șofer că va propune procurorului clasarea dosarului acestuia. Șoferul care a devenit denunțător era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni privind siguranța circulației rutiere.

SHARE

Judecătorii de la Tribunalul Constanţa au motivat decizia prin care au decis condamnarea unui polițist din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian - IPJ Constanța, la trei ani şi şase luni de închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată(fapta din perioada mai 2019-martie 2020).

Citește și: VIDEO Cum extrăgeau cocaină din cafea măcinată columbiană patru traficanți într-o cabană din Bihor

Mai precis, acesta a pretins și primit banii și bunurile în scopul îndeplinirii unor acte contrare calității sale de organ de cercetare penală (obținerea de acte publice contrafăcute sau audierea unui martor mincinos) și de a propune procurorului clasarea cauzei penale în care denunțătorul era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni privind siguranța circulației rutiere.

Citește și: VIDEO Un minor drogat care s-a răsturnat cu mașina, din nou la volan: Oare și cu asta-mi fac dosar?

La dosar sunt redate și câteva înregistrări dintre denunțător și polițist:
 
„Polițist: Da, mă, vrei să îți dau banii înapoi?
 
Denunțător: Măi nu, eu nu..
 
Polițist: (...)? Îți dau banii înapoi?
 
Denunțător: Eu nu, eu nu vreau..
 
Polițist: (...)? Îți dau banii înapoi?
 
Denunțător: Eu vreau permisul ăla odata în p...da mă-sii, atâta, să se soluționeze.
 
Polițist: Eu unul nu îmi bat joc de tine, îți promit, da? Îți promit că în 3 luni maxim tu o să ai permisu în mână. Pentru că eu o să dau clasare. Vreau doar să schimb procuroru și atât“. 
 
Fiind audiat în calitate de inculpat, în cursul urmăririi penale, în prezența apărătorului ales, a negat în esență acuzațiile aduse. Acesta a declarat că nu a primit nicio sumă de bani de la denunțător, în niciun context.
 
În ceea ce privește celelalte foloase pe care denunțătorul a arătat că i le-a remis, inculpatul a explicat anchetatorilor că a primit într-adevăr 6 sticle de wiskey și 6 sau 10 (nu mai reține exact) de șampanie, urmând să îi restituie suma de bani achitată pentru achiziționarea acestora.  
 
Tribunalul a dispus executarea pedepsei în regim privativ de libertate, dat fiind gravitatea faptei comise, a gradului de pericol social concret al acesteia, dar şi în raport de persoana infractorului, de lipsa eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de faptul că posibilităţile sale de îndreptare sunt limitate, în condiţiile în care acesta a negat comiterea faptei, conform ziuaconstanta.ro .

Cum a decurs negocierea șpăgii

În cauză, anchetatorii arată că, în perioada mai-septembrie 2019, polițistul ar fi pretins și primit de la un martor denunțător, în mai multe tranșe, suma totală de 6.000 de lei și bunuri (băuturi alcoolice și produse alimentare), pentru a-i soluționa favorabil un dosar penal ce viza fapte la regimul rutier.
 

În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că inculpatul ar fi primit, în mai multe tranșe, suma totală de 6000 de lei și produse alimentare, respectiv băuturi alcoolice (30 sticle wisky, 10 sticle șampanie, un miel) ca urmare a promisiunii funcționarului că va face demersuri în sensul urgentării cercetărilor, respectiv al adoptării unei soluții favorabile într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în cadrul căruia denunțătorul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.
 
 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te