O nouă problemă descoperită la avioanele Boeing 737 Max , consemnate la sol în urma accidentelor

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 19.02.2020 - 13:02

Compania Boeing se confruntă cu o nouă problemă, după ce resturi de materiale au fost găsite în rezervoarele de combustibil ale unor noi avioane Boeing 737 Max, care urmau să fie livrate liniilor aeriene.

SHARE

Șeful programului Boeing 737 le-a spus angajaților că descoperirea este "complet inacceptabilă", informează BBC, citat de Digi24.

Un purtător de cuvânt al companiei a spus că această problemă nu ar trebui să întârzie întoarcerea aeronavelor 737 Max în aer. Această nouă problemă a apărut în timp ce modelul 737 Max este consemnat la sol după cele două prăbușiri petrecute în decurs de doar câteva luni, incidente în care au murit aproape 350 de oameni.

Compania Boeing a spus că a descoperit așa-numitele "resturi" în interiorul rezervoarelor din aripa stângă a mai multe avioane care urmau să fie livrate.

Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, descoperirea a dus la o investigație și măsuri imediate asupra sistemului de producție. Sunt denumite resturi orice obiect, substanță sau lucru care nu face parte din structura avionului și ar putea cauza daune aeronavei.

Modelul Boeing 737 MAX a fost cel mai vândut model al companiei până să fie consemnat la sol în martie 2019, în urma prăbușirilor. Compania speră ca avionul 737 MAX să se întoarcă în aer până la mijlocului acestui an.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te