Compozitorul Cornel Fugaru a murit, în 12 iulie 2011, la Spitalul Clinic de Urgenţă Elias din Bucureşti, unde era internat din cauza unei maladii cronice grave.
Bebiță, o copilărie grea, cu sărăcie și plină de certuri
Până să ajungă să compună sute de șlagăre, Cornel Fugaru - Bebiţă, aşa cum îl alinta familia - a avut o copilărie grea, marcată de sărăcie şi mizerie (lampă cu gaz, lemne, WC în fundul curţii), de o imensă tristeţe, de momente de frustrare şi de neîmplinire.
O copilărie cu amintiri legate de certurile interminabile, de despărţirile şi de împăcările succesive ale părinţilor săi, Bebiţă fiind nevoit să stea fie la mama sa în Berceni, într-o singură cameră pe care o împărţea cu alţi membri ai familiei (mama, verişoara, mătuşa, bunica, un unchi), cu pisici şi căţei, fie să se mute la tatăl său, care îi oferea condiţii cât de cât mai bune, potrivit unui reportaj publicat pe taifasuri.ro
A deprins muzica pe lângă lăutari, iar tatăl său l-a învățat să interpreteze la armonică şlagărele anilor ’50 şi cântecele compozitorului rus Soloviov-Sedoi.
A fost liderul unei formații de succes
În anul 1964, la 22 octombrie, a debutat pe scenă, la Casa de cultură a sectorului 2 din București, împreună cu formația Sincron pe care a fondat-o, în acelaşi an, și pe care a condus-o până în anul 1978. Trupa este considerată prima formaţie de la noi care a cântat rock ‘n’ roll autentic.
Citește și: VIDEO Cum arată „Golden Gate”-ul din Brăila ce va fi inaugurat pe 27 iunie. Întârziat 6 luni
Sincron îi avea în componenţă pe Cornel Fugaru – la voce, orgă și pian, Alexandru Arion – voce şi chitară solo, Dan Voinescu – voce şi chitară, Antoniu Cobîrzan – chitară bas, Ilie Mihalache – la baterie şi Constantin Cobîrzan – la chitară melodică.
Trupa a rămas cunoscută pentru interpretarea unor prelucrări ale unor melodii populare românești, cum sunt „Pe lângă plopii fără soț”, „Ducea rufele la râu”, „Alunelul”, sau „Jocul fetelor”.
Sincron a participat la numeroase turnee, spectacole şi festivaluri muzicale în țară și în străinătate.
Astfel, pe plan intern, le-am ascultat în producţiile ”Cu muzica nu e de glumit”, ”Serile Scânteii tineretului ediția a V-a”, ”Tinerețe, poezie, muzica ușoară” – în 1966, ”Colibri Music Hall’” sau ”Unda veselă” – în 1967, ”Scandal la Boema” – în 1967-1968, ”Zig-zag la Nottara” – în 1971, ”La porțile dorului” şi ”Ritmurile tinereții” – în 1972), sau ”Întâlnire cu Sincron” – în anul 1973.
Formaţia Sincron a apărut şi în filme de cinema şi televiziune: „Opt minute de vis” (scurtmetraj, 1966), „Opt exerciţii pe 625 linii” (pentru televiziune, 1967), sau „Împuşcături pe portativ” (lungmetraj, 1967).
De asemenea, a acompaniat cântăreţe celebre precum Anda Călugăreanu, Pompilia Stoian, Margareta Pâslaru sau Corina Chiriac.
I-a compus o piesă și au rămas împreună 30 de ani
Cornel Fugaru a trăit aproape trei decenii alături de Mirela Voiculescu. S-au cunoscut atunci când ea a avut nevoie de o piesă compusă de el. Ambii lăsaseră în urmă câte o căsnicie, dar destinul a vrut să fie aşa, tocmai pentru că erau sortiţi unul altuia. În 1987 li s-a născut un copil.
În anul 2001 a fost diagnosticat cu cancer pe care a reușit să îl țină multă vreme sub control.
„În urmă cu două luni, acesta a început să se simtă obosit, fără a avea însă dureri sau alte probleme”, spunea Mirela Fugaru la moarte soțului, precizând că „diagnosticul la sfârşitul unei luni de investigaţii a fost dramatic”.
Citește și: Austostradă prin mijlocul unei ferme bio. Tronsonul Focşani- Bacău desfiinţează o proprietate
„Se pare că boala a revenit în multe părţi ale corpului lui”, a mai spus Mirela Fugaru. Ea a precizat că a încercat să-i ascundă adevărul soţului ei, cu privire la boala lui: „Până s-a stins, nu a ştiut exact cât de rău este şi cât de definitivă era pusă ştampila pe viaţa lui”.
O carieră de succes în lumina reflectoarelor
De-a lungul carierei a primit numeroase premii şi distincţii, cum sunt Premiul al III-lea la Festivalul mondial al tineretului și studenților de la Sofia – în anul 1968, Premiul al III-lea la Festivalul ”Primăvara cântecului” de la Poznan-Polonia – în anul 1978, Mai multe premii la Festivalul de muzică Mamaia – Premiul juriului, în 1983, Premiul special al juriului, în 1985 şi Marele premiu, în 1986, Premiul pentru cea mai bună orchestrație la Festivalul ”Cântecele mării” de la Rostok – în anul 1988, Premiul pentru muzică ușoară al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor – în anii 1988, 1990, 1995 şi 2001, premii ale Uniunii Compozitorilor din România – în anii 1988, 1990 şi 1995, Premiul special pentrui întreaga activitate la Festivalul Mamaia 2010.
La 29 noiembrie 2004, Societatea Română de Radiodifuziune, în colaborare cu TVR 2 l-au omagiat pe Cornel Fugaru, la Studioul de Concerte „Mihail Jora” al Radioului, în spectacolul dedicat aniversării a 40 de ani de carieră de compozitor şi de la lansarea formaţiei „Sincron”.
Tot cu acel prilej, a fost lansat un set de patru albume cu melodii ce au marcat şi punctat cariera compozitorului Cornel Fugaru şi, de asemenea, cartea semnată de ziarista Oana Georgescu, ambele purtând acelaşi titlu – „Fugar(u) prin lumea muzicii”.
Cornel Fugaru a intrat în inima Mirelei compunându-i o melodie
Atunci, alături de big-band-ul dirijat de Ionel Tudor, pe scenă au evoluat nume mari ale muzicii româneşti, precum Angela Similea, Monica Anghel, Marcel Pavel, Aurelian Temişan, Adrian Enache, Luminiţa Anghel, Nico, Lucia Dumitrescu, soţia şi fiul său – Mirela şi Vlad – şi sărbătoritul – Cornel Fugaru – , dar şi alţi interpreţi şi instrumentişti de marcă.
Înainte de final, publicul a avut parte de un privilegiu special: prezenţa pe scenă a magnificilor copii laureaţi ai Festivalului „Steaua de aur – Golden Star”, un festival naţional creat şi „administrat” de soţii Fugaru.
Spectacolul a fost un binecuvântat gest de restituire, la care publicul a răspuns cu entuziasm, o seară de vis, în care s-a trăit muzică adevărată.
La 13 iulie 2011, Cornel Fugaru a trecut la cele veşnice, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, în urma unei boli incurabile.
Activitatea muzicală a lui Cornel Fugaru a fost, încă din 1964, strâns legată de radioul public, care i-a difuzat compoziţiile, atât în interpretarea artiştilor consacraţi, cât şi a tinerelor talente. Cornel Fugaru, un artist complet – pianist, vocalist, compozitor şi aranjor – a îmbogăţit Fonoteca de aur a radioului public cu o valoroasă colecţie de piese muzicale.
Cornel Fugaru s-a născut pe 2 decembrie 1940, la Bucureşti, şi este un cunoscut compozitor de muzică uşoară, cântăreţ şi instrumentist.