"Dacă vom avea 60-70% din populație imunizată, putem asigura începutul sfârșitului pandemiei. Vom putea să ne întoarcem la viața și normalitatea pe care o știam", a declarat vineri medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.
Perspectiva unui vaccin care să îndeplinească toate criteriile de siguranță și de eficacitate reprezintă o șansă de a ieși din această criză. Apariţia unui vaccin care va fi aprobat de toate agenţiile de reglementare de la nivel european va reuşi să ne confere din nou un control asupra stării noastre de sănătate şi să putem reveni la normalitate.
Fiecare țară are propria strategie de vaccinare.
În momentul de față, încrederea publică în vaccinare stă la baza succesului acestei campanii. Fiecare persoană trebuie să aibă suficiente informații.
Vaccinul este în curs de obținere a avizului de punere pe piață.
Vaccinarea este voluntară și nu este obligatorie, este un drept și nu o obligație.
În România se vor folosi doar vaccinuri aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului.
Concentararea tuturor eforturilor la nivel mondial au condus să avem un vaccin într-o perioadă mai scurtă, dar care corespunde tuturor rigorilor.
Strategia națională de vaccinare conține câteva principii de bază și principalele etape de vaccinare. Prima etapă a vaccinării se adresează lucrătorilor din sistemul medical.
Criteriile care au stat la baza acestei strategii sunt valabile peste tot în lume.
De la nivelul centrelor regionale de stocare, vaccinurile vor fi distribuite către centrele locale de vaccinare.
Organizarea propriu-zisă a activității de vaccinare se va face la nivelul centrelor de vaccinare. Fiecare centru va vaccina un număr de aproximativ 5.000 de persoane pe lună.
România își propune să vaccineze 60%-70% din populație împotriva COVID-19.
Institutul Cantacuzino va fi hub central.
Persoanele care au acces limitat la un centru de vaccinare sau pentru care deplasarea este dificilă vor fi vaccinate de echipe mobile de vaccinare.
Toată activitatea de vaccinare se va desfășura în baza unei programări. Programarea se face într-o platformă unică, ce este în curs de dezvoltare. Programarea se face telefonic, online sau prin intermediul medicului de familie.
Toată activitatea de vaccinare va fi monitorizată prin Registrul electronic național al vaccinărilor. Datele vor permite în timp aproape real monitorizarea numărului de persoane vaccinate.
Este important să încurajăm și raportarea reacțiilor adverse indezirabile. Ele vor fi raportate prin Registrul electronic național al vaccinărilor și prin platforma disponibilă la Agenția Națională a Medicamentului.