Încă un spital al groazei, la Oravița: „Stau cadavrele ore întregi în saloane, între bolnavi“

DE Mircea Marian | Actualizat: 17.12.2020 - 22:26
Spitalul din Oravita Foto: Expres de Banat
Spitalul din Oravita Foto: Expres de Banat

Noul manager al spitalului din Oravița, numit acum câteva zile, a relatat, șocat, ce a descoperit în această instituție, care este unitate de suport covid-19.

SHARE

„Sunt pacienți care au murit și nu vrea nimeni să urce după cadavre. Trag doctorițele de cadavre să le coboare de la etaj, din saloane. Stau cadavrele ore întregi în saloane, între bolnavi. Mi-au spus doctorițele că au tras pur și simplu de cadavre, s-au chinuit ele să le coboare, pentru că e înfiorător să stai ore întregi în spital printre oameni decedați. Pacienții sunt îngroziți, e o atmosferă de groază!”, a declarat noul manager, Mircea Popescu, pentru Expres de Banat. 

Popescu a spus că personalul este epuizat și nu sunt medicamente pentru bolnavii de covid-19, dintre care unii sunt în stare gravă. 

„Acum sunt 19 pacienți internați pe secția COVID, dar personalul e redus numeric și foarte epuizat. Am constatat totodată că avem nevoie de medicamente, nu sunt suficiente pentru bolnavii de COVID”, a arătat noul manager.

Spitalul din Oravița este în subordinea primăriei, condusă de Dumitru Ursu, care, în noiembrie a trecut, neoficial, de la PSD la PNL. Înainte de Popescu, managerul spitalului orășenesc era Felician Fara, aflat în funcție de 19 ani. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te